23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PMP Galaţi propune Consiliului Local Galaţi măsuri pentru combaterea violenţei în familie
PMP Galaţi propune Consiliului Local Galaţi măsuri pentru combaterea violenţei în familie

Partidul Mişcarea Populară (PMP), prin consilierul local Oana Claudia Iurescu, a depus în Consiliul Local Galaţi un proiect de hotărâre pentru sprijinirea femeilor aflate în dificultate din cauza violenţei în familie.
"În preajma sărbătoririi zilei de 8 Martie, zi pe care unanim o dedicăm femeilor, trebuie să ne aducem aminte mai mult decât oricând şi de cele care în loc de flori primesc lacrimi şi suferinţă, victime de cele mai multe ori tăcute ale abuzurilor domestice. Datele oferite de IPJ Galaţi ne arată că în 2017 şi 2018 au fost înregistrate 255 plângeri care au fost înaintate către instanţe pentru a emiterea unor ordine de protecţie, 148 dintre acestea transformându-se în ordine de protecţie. De la începutul anului 2018, avem deja 53 de plângeri venite din partea unor posibile victime ale violenţei în familie. Tot datele puse la dispoziţie de IPJ Galaţi arată că în 2017 au fost înregistrate 511 de plângeri referitoare la infracţiuni de lovire îndreptate împotriva femeilor. Soluţia imediată de sprijin a victimelor violentei domestice este de a le ajuta să evadeze din mediul agresiv, de a le separa şi proteja de agresorii lor. Fondul locativ al Primăriei este limitat şi nu poate asigura găzduirea tuturor celor aflate în această situaţie, iar perioada pentru care victimele beneficiază de eventualul adăpost este de multe ori prea scurtă", se arată în comunicatul PMP.
Astfel, propunerea PMP este de a subvenţiona chiria unei locuinţe provizorii din fondurile Consiliului Local Galaţi pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni, chiar dacă acestea au beneficiat iniţial de suportul locativ al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Galaţi, a altor entităţi ale statului sau a unor ONG-uri, în condiţiile în care au un venit net lunar de până la 1.500 de lei.
Totodată, consilierul PMP solicită înfiinţarea unui centru de apel telefonic gratuit în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială - Serviciul Public Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Galaţi, la care să sune atât victimele agresiunilor cât şi persoane din anturajul acestora care cunosc situaţiile de risc şi pot ajuta la prevenirea unor tragedii. Acest centru de apel trebuie integrat cu Serviciul Unic de Urgenţă 112, astfel încât victima să poată fi localizată şi scoasă imediat din mediul violent.


Articole înrudite