Recent am vizitat Cahulul, cu ocazia forumului agricol transfrontalier, despre care aţi putut citi în paginile contidianului nostru. În continuare voi relata o întâmplare produsă la târgul organizat în cadrul evenimentului. Oficialii au vizitat cu răbdare toate standurile ce conţineau produse agricole sau artizanale de pe ambele maluri ale Prutului. Consulul României la Cahul, Genţiana Şerbu, miniştrii Agriculturii (moldovean şi român) au vorbit cu expozanţii destul de numeroşi, amplasaţi în piaţa din faţa Universităţii de stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu”. Aproape de finalizarea vizitării standurilor, spre sfârşitul târgului, se afla standul unui cojocar ce purta o cămaşă tradiţională prinsă la mijloc cu un brâu roşu. Meşterul artizan îl cunoscuse pe Valeriu Tabără, ministrul român al Agriculturii, cu ani în urmă, deşi ministrul nu a părut să îşi amintească de artizanul hâtru. Discuţia de la standul cojocarului părea să fie una lejeră, scurtă. Însă acesta l-a întrebat de ministrul român dacă poate asculta câteva versuri. Zâmbitor, Valeriu Tabară şi-a dat acordul. Versurile au fost recitate pe un ton şi cu un umor din care se desprindea o tentă de muştruluire uşor ironică. Însă poezia populară descria ştergerea de pe hartă a două sate din Moldova, la ocuparea rusească, precum şi drama familiilor dezrădăcinate ori chiar distruse. Ministrul Tabără a fost atât de emoţionat încât nu şi-a putut ascunde ochii înlăcrimaţi. Moldova reprezintă rana încă deschisă din sufletul oricărui român care nu a uitat că o parte din trupul patriei a fost amputat, ţinut o vreme printr-un experiment sinistru prins de un trup străin, de care cu mare greutate a reuşit să se desprindă.
Cojocarul îşi învăţase profesia de la tatăl său, care deprinsese meşteşugul pe vremea când Moldova făcea parte din România, de la un alt meşter, la Galaţi.
