Acest lucru l-a făcut recent, prin intermediul unei interpelări, senatorul PC Eugen Durbacă. Acesta s-a adresat atât premierului cât şi preşedintelui pe această temă, solicitând ca pentru stoparea închiderii de activităţi şi a desfiinţări de locuri de muncă în metalurgie să se elaboreze o strategie viabilă pentru salvarea acestei ramuri a industriei. Nu vrem să comentăm pe marginea unor propunei ale senatorului gălăţean, dar amintim că acesta doreşte reducerea sau eliminarea traxei de cogenerare achitată de marii consumatori, reducerea suprataxării energiei electrice, avându-se în vedere preţul mare pe care marii consumatori îl plătesc pentru sprijinirea energiei regenerabile, stimularea cererii de oţel pe piaţa românească prin promovarea de obiective investiţionale pe plan intern, eliminarea de pe piaţă a produselor de slabă calitate care au avantajul preţului scăzut dar pe termen lung pot crea probleme, descurajarea importurilor de oţel sub standard, de proastă calitate. Eugen Durbacă, care a lucrat ani întregi şi în Combinat, solicită analizarea posibilităţilor de utilizare a fondurilor structurale în scopul atenuăriii impactlui social al restructurărilor în domeniul metalurgic, alocarea de fonduri pentru înfiinţarea de instituţii care să ajute la dezvoltarea industriei siderurgice. Multe din doleanţele senatorului PC coincid cu cele ale unor structuri sindicale dar şi ale patronatului Combinatului, însă nu se specifică nimic în interpelare despre obligaţii care ar trebui asumate de unităţile metalurgice, măcar la nivel minimal, pentru ca facilităţile să aibă efect şi să nu conducă tot la dispariţia unor activităţi sau reducere de personal. În ultimii zece ani, industria metalurgică a fost una din cele mai afectate ramuri ale economiei în ceea ce priveşte reducerea de personal sau închiderea unor activităţi, lucru care nu a sensibilizat prea mult angajaţii care au lucrat în acest sector şi care nu au ieşit în număr mare şi la timp pentru a cere păstrarea locurilor de muncă.
