20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În apropierea campaniei electorale, Constantin Telegan şi-a anunţat candidatura oficială din partea Partidului Forţa Civică. În prima apariţie din postura de candidat, acesta a lansat acuzaţii la adresa mass-media, că ar fi partinică, dar şi la adresa principalilor competitori: Marius Stan şi Nicuşor Ciumacenco.
„Mă consider a fi un politician creştin-democrat şi din acest motiv consider ca familia este mai presus de orice. Trebuie să dăm un exemplu moral, capitol la care cei doi nu stau prea bine. Ciumacenco era să fie aproape de divorţ, iar Marius Stan se află deja la cea de-a treia căsătorie”. Telegan şi-a continuat atacurile la adresa candidatului USL, Marius Stan, pe care îl acuză că îşi neglijează copiii. „În acest moment o reprezint pe Iulia Stan, fosta soţie cu care are un copil de 17 ani. Ne aflăm în proces pentru că refuză să plătească pensia alimentară conform veniturilor pe care le-a avut Marius Stan în 2010. Conform legii, trebuie să plătească 25% din veniturile sale iar în acest moment plăteşte doar o pensie alimentară de 500 de euro. Dacă nu are grijă de proprii copii, cum poate să aibă grijă de acest oraş?”, s-a întrebat retoric Constantin Telegan.
Partidul Forţa Civică a fost înfiinţat în 2010 şi are la Galaţi aproximativ 300 de membri. Candidatul partidului la alegerile locale speră să obţină 40% din voturi, bazându-se pe ideea de a semna un contract cu cetăţenii oraşului. „Este pentru dată când cineva face aşa ceva, când un om politic îşi asumă responsabilitatea. Am expediat în jur de 100.000 de contracte în oraş şi zilnic primesc 50 de oameni care semnează. Aceste contracte vor intra în vigoare doar dacă voi ieşi primar. Am foarte mulţi oameni care mă sprijină. Consider că nu am nevoie de un partid puternic care să mă sprijine, am ajuns la capacitatea de a deveni locomotivă”, s-a arătat încrezător Telegan. Acesta estimează costurile campaniei sale electorale la 20.000 de euro, sumă care va fi suportată personal de acesta.


Articole înrudite