04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Traian Băsescu a spus răspicat, la Galaţi, că nu se va mai înscrie în niciun partid
Traian Băsescu a spus răspicat, la Galaţi, că nu se va mai înscrie în niciun partid

Liderii dar şi membrii PMP din şase judeţe (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea) şi-au dat întâlnire, sâmbătă, la Galaţi, unde, la Casa de Cultură a Sindicatelor, a avut loc întâlnirea organizatorică zonală de Sud - Est a Partidului Mişcarea Populară. La întâlnire a participat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Potrivit organizatorilor, la întâlnirea zonală au participat circa 1.500 de persoane, membri de partid ai filialor judeţene.  La întâlnire au mai fost prezenţi şi preşedintele PMP Eugen Tomac, secretarul general Dorel Constantin Onaca, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu,  europarlamentarul Siegfried Mureşan, Gelu Vişan şi Gabriel Berca.  

În prima parte a zilei, tot la Galaţi, a avut loc şi Colegiul Naţional al PMP, la care au participat reprezentanţi ai conducerii, preşedinţii filialelor judeţene din teritoriu şi membrii Consiliului Executiv Naţional.

Cum era şi de aşteptat, discursul susţinut pe scenă de Traian Băsescu a fost cel mai aplaudat. Fostul preşedinte al României a vorbit despre proiectele pe care ar trebui PMP să le susţină, de la promovarea şi apărarea drepturilor cetăţeanului în statul de drept până la promovarea unirii României cu Moldova, dar i-a criticat dur şi pe actualul premier al României, Victor Ponta, precum şi pe preşedintele Klaus Iohannis. Acestuia din urmă, Traian Băsescu i-a reproşat susţinerea pe care o acordă lui Victor Ponta, iar premierului, Băsescu i-a criticat lipsa de reacţie faţă de ameninţările primite din partea şefului Statului Major al Armatei Rusiei.

“Când şeful statului major al Armatei Federaţiei Ruse nominalizează România ca ţintă, nu i se răspunde cu declaraţii ci cu anunţuri. Se anunţă că s-a mărit bugetul apărării cu încă 0,2%. Acesta este un răspuns de stat responsabil care reacţionează la ameninţare, nu ai de ce să intri în dispute cu şeful statului major al federaţiei ruse, ci anunţi că îţi măreşti capacitatea de apărare prin finanţare suplimentară”, a declarat Traian Băsescu.

Referindu-se la preşedintele Iohannis, Traian Băsescu i-a reproşat susţinerea pe care o acordă premierului: “USL este o realitate, el există, înţelegerile funcţionează şi dacă observaţi se feresc tare mult să se deranjeze unii pe alţii. Dacă eu, unul, aş fi fost ales preşedinte al României pe 16 noiembrie, Ponta nu făcea nici Revelionul ca prim ministru! Dar asta-i viaţa, până la urmă preşedintele ales l-a consolidat atât de bine încât cred că o să-i pară rău cât de curând că a acceptat să funcţioneze USL. Un lucru pe care eu nu pot să-l trec cu vederea în relaţia cu PSD, implicit prim-ministru şi preşedinte, respectiv PNL, este faptul că niciodată nici unul nu a recunoscut eroarea loviturii de stat din vara anului 2012… pentru mine ei rămân alianţa de la Grifco”.

 

Susţine unirea cu R. Moldova

 

Traian Băsescu a vorbit şi despre unirea României cu Moldova, în contextul în care românii de dincolo de Prut nu vor putea, altfel, să se integreze în UE: “Pentru toţi, semnalul dat de Federaţia Rusă prin acţiunile din Estul Ucrainei a devenit foarte clar. Iar acest semnal este «s-a atins linia roşie, nici Ucraina nici Republica Moldova nu mai intră nici în NATO nici în UE». (…) Poate Ucraina, din punct de vedere sentimental, este de departe mult mai puţin importantă decât Moldova. Dar închiderea uşii pentru Republica Moldova pentru noi este un lucru ce trebuie luat extrem de serios în consideraţie. Dacă Republica Moldova nu va mai fi membră a UE, chiar dacă va avea acordul de asociere de liber schimb cu UE , membră nu va fi, atunci pentru noi şi Republica Moldova nu există decât o singură soluţie – unirea Republicii Moldova cu România. Este singura formulă prin care românii din stânga Prutului pot trăi alături de noi în UE”. Acesta şi-a exprimat încrederea ca acest proiect politic să fie susţinut de PMP, caz în care şi el va susţine acest proiect. La plecarea de la întâlnirea regională, întrebat dacă se va mai înscrie vreodată în vreun partid, Traian Băsescu a răspuns clar “Nu”.


Articole înrudite