05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
27 de focare de pestă porcină africană în Brăila, de la începutul anului
27 de focare de pestă porcină africană în Brăila, de la începutul anului

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a raportat Instituţiei Prefectului-judeţul Brăila evoluţia focarelor de pestă porcină africană (PPA) în judeţul Brăila. Din acest raport reiese faptul că, de la începutul acestui an şi până în prezent, medicii veterinari au confirmat 27 de focare de PPA depistate pe raza judeţului Brăila, respectiv 4 focare depistate în ferme şi 23 în gospodăriile populaţiei.
În total, este vorba despre un efectiv de 3.341 de porci morţi, dintre care 17 la micii crescători de animale şi restul în fermele din judeţ. În ceea ce priveşte numărul de animale sacrificate din cauza PPA în acest an, potrivit raportării DSVSA Brăila, este vorba despre un efectiv de 49.052 de capete, din care 482 de porci în gospodării şi restul de 48.570 în ferme.
În raportul DSVSA Brăila, transmis Instituţiei Prefectului-Judeţul Brăila se mai arată că din cele 27 de focare confirmate în acest an, pe raza judeţului Brăila, au fost închise până acum 8, acestea fiind în gospodăriile populaţiei. Referitor la situaţia PPA la mistreţi, în acest an, nu a fost confirmat niciun caz în judeţul Brăila.


Articole înrudite