A uitat de aragaz şi i-a luat foc bucătăria Recomandat

Joi, 03 Februarie 2022 16:56
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat astăzi, joi, 03 februarie 2022, în jurul orei 13.35, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, de izbucnirea unui incediu la o gospodărie din localitatea Luncaviţa.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD cu 14 subofiţeri şi un ofiţer din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin şi membri SVSU Luncaviţa cu o autospecială de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe (bucătărie) lipită de casă şi acoperişul locuinţei cu degajare mare de fum. Prin intervenţia promptă a forţelor de intervenţie pagubele materiale au fost limitate, iar din fericire nu s-au înregistrat victime.

Au ars aproximativ 20 de metri pătraţi din acoperişul anexei şi a fost afectat circa 30 de metri pătraţi din acoperişul casei de locuit. Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu