10 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Amenzi de peste 37.000 lei la Bâlciul de la Tecuci
Amenzi de peste 37.000 lei la Bâlciul de la Tecuci

La „Iarmarocul Moldovenesc - Bâlci”, organizat în Tecuci, jandarmii gălăţeni au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 37.700 lei, majoritatea fiind pentru adresarea de injurii sau expresii jignitoare, ori pentru participarea la scandal, totodată fiind constatată şi o infracţiune de lovire şi alte violenţe.

În timp ce patrulau la Bâlciul organizat în municipiul Tecuci, jandarmii gălăţeni au observat un portofel în vegetația din zonă, în interiorul căruia se aflau documente personale şi mai multe carduri. Întrucât jandarmii nu au reuşit să identifice proprietara portofelului printre participanţii la manifestarea cultural-artistică au ales să posteze câteva date ale acesteia pe un grup de Facebook, iar în scurt timp o persoană a recunoscut-o şi a anunţat-o că portofelul se află la jandarmi, de unde îl poate ridica. Femeia, aflată în vacanţă în comuna Corod, nici nu realizase că îi dispăruse portofelul cu documente, iar după îndeplinirea formalităţilor legale le-a mulţumit jandarmilor pentru vigilenţa dovedită, mai ales că în perioada următoare urmează să se întoarcă la muncă în străinătate. (FOTO în Galeria de imagini)

Tot ieri, jandarmii gălăţeni au observat în Bâlciul din Tecuci un bărbat care încerca să păcălească mai multe persoane prin participarea la jocul de tip „alba-neagra”. Văzând că jandarmii se apropie de el, bărbatul, în vârstă de 46 ani, din Tecuci, a încercat să strângă, în grabă, obiectele de joc, dar şi banii luaţi de la oameni, însă a fost imediat oprit şi condus la sediul Jandarmeriei, pentru identificare şi sancţionare. Câștigul bărbatului, ridicat la suma de 170 lei, a fost ridicat de către jandarmi, totodată acestuia fiindu-i aplicată şi o sancţiune contravenţională în cuantum de 1.500 lei. Cert este că după acest moment contravenientul nu şi-a mai făcut apariţia în Bâlci, jandarmii avându-l în atenţie pe toată durata desfăşurării manifestării artistice. (FOTO în Galeria de imagini)


Articole înrudite