02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băuţi sau fără permis, prinşi conducând prin judeţ
Băuţi sau fără permis, prinşi conducând prin judeţ

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au oprit în trafic, la data de 17 iunie 2019, în jurul orei 21.00, pe D.J. 242H, în comuna Rădeşti, un moped condus de un tânăr, de 23 de ani, din localitate. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere, iar numărul de înmatriculare aparţine altui moped, astfel că au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi conducere fără permis.

În următoarea zi, la data de 18 iunie 2019, în jurul orei 00.55, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au depistat în trafic, la volanul unui autoturism care circula pe D.J. 251, în comuna Pechea, un bărbat de 43 de ani, din localitate, aflat sub influenţa alcoolului. Întrucât la testarea alcoolscopică, valoarea înregistrată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În aceeaşi zi, în jurul orei 00.30, o femeie, de 33 de ani, din comuna Barcea, a fost surprinsă de aparatul radar conducând autoturismul pe D.N. 25, în localitatea Piscu, cu viteza de 96 km/h. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că femeia nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care acum este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.


Articole înrudite