17 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăila: Arestaţi la domiciliu pentru furt de cablu
Brăila: Arestaţi la domiciliu pentru furt de cablu

La de 16 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat şi reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, doi bărbaţi, în vârstă de 23 şi 50 de ani, ambii din Brăila, bănuiţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în jurul orei 01:30, poliţiştii i-au depistat în flagrant, în timp ce sustrăgeau cabluri de telecomunicaţii din sistemele de canalizare de pe raza municipiului, aceştia deplasându-se cu un autoturism.
Cu ocazia depistării, s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de bărbatul în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o îmbibaţie alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma continuării cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în perioada 09-13 ianuarie a.c., aceştia ar fi săvârşit alte două fapte de furt de cablu.
De asemenea, urmare a sesizării din data de 9 ianuarie a.c., de către un angajat al unei companii de telecomunicaţii cu privire la faptul că au fost semnalate deranjamente, poliţiştii au stabilit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras cablu de telecomunicaţii dintr-un cămin de canalizare situat pe Şoseaua Naţională Veche, din municipiu.
În continuare se efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Marţi, 17 ianuarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila i-a prezentat pe cei doi cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de aceştia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu de către Judecătoria Brăila.


Articole înrudite