05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Culesul viilor a început mai devreme în județul Galați
Culesul viilor a început mai devreme în județul Galați
De azi a început culesul viilor pe cele 350 hectare ale Stațiunii de Cercetare Vitivinicole Tg. Bujor, din județul Galați. Anul acesta culesul a început mai devreme, asta deoarece vremea ciudată a dat peste cap și evoluţia culturilor de viță de vie. Când a fost prea frig deși nu trebuia, când a plouat prea mult, iar apoi a fost secetă. "A început mai devreme culesul pentru că anul 2018 din punct de vedere climatic este un an mai ciudat. Înfloritul care de regulă în zonă se declanșează la vița de vie în jur de 5-6 iunie, anul ăsta s-a întâmplat la 26-27 mai", spunea Nicolae Bârliga, inginer șef Stațiunea de Cercetare Vitivinicole Tg. Bujor. Chiar dacă putregaiul cenușiu cauzat de umezeala excesivă adusă de ploi a afectat 15% din producție, recolta e bună. 7 tone la hectar în medie se estimează că se vor aduna. Asta însă daca sunt destui culegători. În anii trecuți numărul culegătorilor nu a fost suficient. "Este clar că avem nevoie de cât mai mulți culegători să recoltăm în timp mai rapid să nu pierdem recolta", a precizat Alina Donici, directoarea Stațiunii de Cercetare Vitivinicole Tg. Bujor. În prima zi au venit pe plantație 150 de culegători deși zilnic ar fi nevoie de 200 de oameni pentru ca totul să fie cules la timp. Majoritatea culegătorilor sunt din comunele învecinate și nu din orașul Tg. Bujor. Prea puțini sunt cei care au venit minim garantat și sunt la cules chiar dacă legal ar avea voie 90 de zile să muncească și la plantație. Săptămâna viitoare, vor veni culegători din Neamț. Pe o zi de muncă se câștigă în medie 80 de lei net pentru culegerea a 450 kg de struguri.

Articole înrudite