

Alerta a fost dată în urmă cu puţin timp, când locatarii unui bloc din municipiu au sesizat fum gros ieşind dintr-o locuinţă. La faţa locului s-au mobilizat rapid forţele din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, fiind trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară pentru intervenţie la înălţime.
La sosirea echipajelor, situaţia era critică: focul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul bucătăriei, iar holurile blocului erau deja inundate de un fum dens şi înecăcios. Pompierii au acţionat simultan pe două fronturi: localizarea flăcărilor pentru a preveni extinderea la restul apartamentului şi la vecini, respectiv evacuarea fumului din întregul imobil.
Din păcate, incidentul s-a soldat şi cu o victimă. O femeie în vârstă de aproximativ 34 de ani, care se afla în locuinţă în momentul izbucnirii incendiului, a fost extrasă şi preluată imediat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ). După o primă evaluare la faţa locului, aceasta a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
După lichidarea completă a incendiului, specialiştii ISU au început cercetările pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit focul. Momentan, cauza probabilă a producerii incendiului rămâne în curs de stabilire, fiind luate în calcul mai multe ipoteze.