26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pui de vulpe în carantină după ce a fost găsit în demisolul Spitalului de Urgenţă Brăila
Pui de vulpe în carantină după ce a fost găsit în demisolul Spitalului de Urgenţă Brăila

Un pui de vulpe a ajuns, numai el ştie cum, acum câteva zile, în curtea Spitalului de Urgenţă din Brăila şi a căzut prin luminatorul de la demisolul secţiei private de Dializă din incinta spitalului. Puiul de vulpe a fost văzut de un paznic care a anunţat o asociaţie de protecţie a animalelor şi apoi autorităţile care, spre seară, au reuşit să tranchilizeze vulpea şi să o scoată din incinta unde căzuse. Unii bănuiesc că animalul ar fi venit în căutare de hrană şi, speriat de câini, ar fi intrat în curtea spitalului care este lângă un parc şi a căzut prin luminatorul de la demisol. După ce au scos-o din capcană, vulpiţa a fost mai întâi luată la verificat de medicii veterinar şi apoi cazată temporar la Zoo Brăila.
"Este un pui de vulpe, în stare clinică bună, nu prezenta răni, nu prezenta semne care să ne conducă spre o suspiciune de rabie. Asta nu o excludem, deocamdată este în supraveghere în spatiul de carantină al parcului zoologic", a spus dr. Dragoş Frigioiu, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.
Vulpiţa e deocamdată izolată în carantina care ar trebui să dureze între 12 şi 14 zile. Puiul de vulpe este agitat când vede oameni şi nu s-a obişnuit cu starea de captivitate. Aleargă în cuşcă şi roade gratiile căutând scăparea spre pădure. "Nu este obişnuită să trăiască în captivitate, e normal, e comportamentul firesc chiar dacă pentru neavizaţi pare un pic agitată, dar nu este. Estimăm că are circa 6 luni. Deocamdată este în carantină, nu poate fi vizitată. Vom vedea apoi dacă se obişnuieşte şi o putem păstra la noi. Din păcate. din cauza vârstei. a murit singura vulpe roşcată pe care o aveam, aşa că acum ar fi bine să avem o alta. O să îi găsim şi un partener dacă va rămâne la noi", spunea ing. Niţu Gurgu, Grădina Zoologică Brăila. Vulpiţa botezată, deocamdată, Rodica nu prea are mare poftă de mâncare, chiar dacă e hranită cu pulpe de pui. Acum rămâne doar ca după cele 12-14 zile de carantină şi vulpiţa Rodica să se poată alătura celorlalte animale care îşi aşteaptă vizitatorii.

20Vulpe2

Recent, la Zoo Brăila, vânătorii au adus de pe câmp un pui de căprioară rămas orfan. Are 2-3 luni, îl cheamă Miki şi deja poate fi vizitat. Obişnuieşte să fie hrănit cu biberonul chiar dacă i se dă şi hrană uscată.


Articole înrudite