27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tecuci:  S-a înfipt cu maşina într-un magazin
Tecuci: S-a înfipt cu maşina într-un magazin

Accident, noaptea trecută, la Tecuci. Poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. ”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că un tânăr, de 25 de ani, a condus autoturismul, pe banda numărul unu a străzii mai sus menţionate şi, ajungând în dreptul intersecţiei cu strada Ştefan Corodeanu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în faţada unui imobil, lovind şi rupând totodată, o ţeavă de gaz.În urma impactului, un tânăr, de 27 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit, nefiind însă necesară internarea lui în spital”, a precizat cms.şef gabriela Costin, IPJ Galaţi. Pompierii au intervenit pentru a monitoriza zona. Timp de 9 ore oamenii nu au avut gaze. ”Azi-noapte, în Tecuci, pompierii au fost solicitaţi  să asigure, începând cu ora 22.30, măsuri PSI la un accident rutier în care un autoturism marca Audi a lovit un magazin pe strada 1 Decembrie 1918. Autoturismul a întrerupt alimentarea cu gaz, a distrus faţada magazinului, un aparat A.C, un automat de cafea şi a fost avariat în proporţie de 20%. Şoferul avea un pasager de 27 ani, un tânăr care a suferit traumatisme la umăr şi membrul inferior stâng şi a fost preluat de o ambulanţă SAJ. În urma incidentului, au avut loc neînţelegeri la locul incidentului, între cetăţeni şi şofer, care ar fi accelerat de la semafor şi a pierdut controlul intrând pe spaţiul pietonal unde se circula”, a precizat Dan Ionascu, ISU Galaţi. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Articole înrudite