19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tuluceşti, Iveşti şi Poiana: Sate modernizate cu fonduri europene şi bani de la Guvern
Tuluceşti, Iveşti şi Poiana: Sate modernizate cu fonduri europene şi bani de la Guvern

Comuna gălăţeană Tuluceşti rămâne un exemplu de bună practică pentru multe dintre unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi, dar şi din alte zone ale ţării, în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi guvernamentale pentru dezvoltarea celor trei sate pe care le are în componenţă (Tuluceşti, Şiviţa şi Tătarca), cu peste 7.300 de locuitori. ”Putem afirma cu mândrie că toate cererile depuse pentru a fi finanţate prin intermediul fondurilor europene au fost aprobate, în prezent Tuluceşti fiind singura comună din judeţul Galaţi care are finanţate un număr de cinci proiecte şi are în evaluare alte trei proiecte”, spune primarul PSD, Petrică Bratu, aflat la al treilea mandat. În ultimii doi ani, Primăria Tuluceşti a investit peste 17 milioane de lei pentru modernizarea mai multor drumuri, pentru reabilitarea căminului cultural din Tuluceşti, pentru extinderea reţelei de canalizare, pentru modernizarea staţiilor de pompare şi repompare cu scopul suplimentării cantităţii de apă livrată populaţiei, dar nu numai. În prezent, Primăria are în derulare investiţii de aproape 18 milioane de lei, dar şi o serie de proiecte care se află în evaluare şi pentru care se aşteaptă aprobarea finanţării, cele mai multe dintre acestea vizând unităţile de învăţământ.

”Grija faţă de cetăţeni şi comunitate este firul roşu ce străbate strategia mea de la începutul şi până la sfârşitul mandatului”, mărturiseşte primarul din Iveşti, social-democratul Cornel Hamza, care a transformat comuna într-un orăşel datorită investiţiilor finanţate din fonduri europene, guvernamentale şi de la bugetul local. Pe lângă numeroasele proiecte de modernizare a drumurilor (unele finalizate, altele urmând să înceapă în curând), de reabilitare a iluminatului public stradal şi de amenajare la standarde urbane a pieţei agroalimentare, autorităţile din Iveşti au demarat construirea a două grădiniţe din fonduri guvernamentale, proiecte în valoare de 1,2 milioane de euro. O grădiniţă cu program prelungit va fi construită în Iveşti (700.000 de euro), iar o alta, cu program normal, în satul Buceşti (500.000 de euro). Mai mult, va începe şi contruirea celei de-a treia grădiniţe în satul Iveşti, zona Stadion – Tarola cu trei grupe, având finanţare de la Ministerul Educaţiei. Proiectul ”Grădiniţă cu 3 grupe de clasă în comuna Iveşti, judeţul Galaţi” are o valoare de 500.000 euro.

Şi în comuna Poiana, condusă de primarul PSD Ciprian Tudor, autorităţile investesc în infrastructura rutieră, în reţeaua de alimentare cu apă a gospodăriilor, dar şi pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ. Primăria din Poiana are în derulare investiţii cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL, de aproximativ cinci milioane de lei, pentru proiectul ”Extindere şi modernizare captare, aducţiune şi înmagazinare apă potabilă” şi pentru proiectul de „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1 sat Poiana”. Totodată, prin PNDR, Serviciul Public de Gospodărire Comunală din Poiana va fi dotat cu un buldoexcavator.


Articole înrudite