Cercetătorii au creat cea mai detaliată hartă a semnalelor care controlează funcția inimii. Urmează testarea a 2.000 de medicamente

O echipă de cercetători din Australia a creat ceea ce descrie drept cea mai detaliată hartă realizată până în prezent a semnalelor chimice care controlează funcția cardiacă. Noua resursă ar putea contribui la o mai bună înțelegere a bolilor de inimă și la dezvoltarea unor metode mai eficiente de diagnostic și tratament, transmite joi agenția de presă Xinhua.

Resursa online, denumită Cardiopedia-Ligand, cataloghează modul în care țesutul cardiac uman răspunde la 87 de molecule de semnalizare biologică ce interacționează cu receptorii prezenți pe celulele cardiace. Instrumentul este destinat cercetătorilor, medicilor și industriei medicale, potrivit unui comunicat al Institutului de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din Australia, citat de Agerpres.

Studiul, publicat în revista științifică Cell Stem Cell, a folosit țesuturi cardiace umane miniaturale cultivate în laborator, cunoscute sub denumirea de organoide cardiace umane. Cercetătorii au măsurat intensitatea contracțiilor țesuturilor și au identificat genele activate sau dezactivate, obținând astfel un set amplu de date care leagă semnalizarea biologică de funcția cardiacă și de activitatea genelor.

„Pentru prima dată, am reunit toate aceste informaţii într-o singură resursă pe care cercetătorii o pot folosi pentru a înţelege mai bine bolile cardiace”, a declarat profesor James Hudson, directorul Laboratorului de Bioinginerie Cardiacă din cadrul QIMR Berghofer.

Atlasul a fost pus la dispoziția publicului online și poate fi utilizat de cercetători din întreaga lume. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de cinci ani și reprezintă prima etapă a unei inițiative mai ample dedicate studierii biologiei inimii.

În etapa următoare, cercetătorii intenționează să testeze aproximativ 2.000 de compuși medicamentoși pentru a construi o hartă mai complexă a modului în care inima reacționează la potențiale terapii.

„Obiectivul este acela de a creşte numărul medicamentelor eficiente în tratamentul insuficienţei cardiace care acţionează efectiv asupra ţesutului cardiac. Viziunea de ansamblu a proiectului este ca, în cadrul medicinei personalizate, o persoană să poată merge la spital, iar profilul său genetic şi biomarkerii să fie corelaţi exact cu un medicament eficient”, a declarat Hudson. (sursa stiripesurse.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp