Coronavirus: Anticorpi în sânge şi salivă au fost detectaţi pentru o durată de cel puţin 3 luni de la apariţia simptomelor Recomandat

Duminică, 11 Octombrie 2020 02:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Durata anticorpilor generaţi de bolnavii de COVID-19 continuă să fie o întrebare deschisă, dar aceasta pare să fie de cel puţin trei luni de la apariţia simptomelor, fiind perioada în care anticorpii au fost detectaţi în sânge şi salivă în cadrul a două studii publicate joi de revista Science, citată de EFE.
Aceste noi cercetări le completează pe cele care au evaluat deja durata imunităţii după infectarea cu virusul SARS-CoV-2, unele semnalând că anticorpii neutralizanţi ar putea rezista până la şase luni.
Noile studii semnalează că imunoglobina G (IgG) sunt anticorpii cei mai durabili detectabili în sângele şi saliva pacienţilor, pentru un interval de timp de cel puţin trei luni. De asemenea, faptul că aceşti anticorpi pot fi detectaţi la niveluri similare atât în sânge cât şi în salivă sugerează că aceasta din urmă poate fi folosită ca fluid alternativ pentru probele de anticorpi.
Primul studiu, condus de Anita Iyer, de la Universitatea din Boston, a măsurat răspunsul de anticorpi în sângele a 343 de pacienţi cu COVID-19 într-o perioadă de cel mult 122 de zile după apariţia simptomelor şi l-au comparat cu cel al grupului de control de 1.548 de persoane dintr-un eşantion de dinainte de pandemie.
Rezultatele au semnalat că anticorpii IgM şi IgA au fost ''de scurtă durată'', scăzând sub nivelul detectabil într-o perioadă cuprinsă între 49 şi 71 de zile de la apariţia simptomelor.
În schimb, răspunsul în anticorpi IgG - direcţionaţi împotriva proteinei Spike, prin intermediul căreia noul coronavirus pătrunde în celulele umane - a scăzut lent într-o perioadă de 90 de zile şi numai trei persoane au pierdut aceşti anticorpi în respectivul interval de timp.
Cel de-al doilea studiu, realizat asupra a 402 pacienţi şi condus de Baweleta Isho, de la Universitatea din Toronto, semnalează că anticorpii IgG rămân ''relativ stabili'' până la 105 zile după apariţia simptomelor.
Datele indică faptul că nivelurile maxime de IgG sunt produse între 16 şi 30 de zile după apariţia simptomelor.
''Studiul nostru demonstrează că anticorpii IgG împotriva proteinei Spike a virusului sunt relativ durabili atât în sânge cât şi în salivă'', potrivit lui Jennifer Gommerman, una dintre autoarele cercetării şi profesoară la Universitatea din Toronto. (Sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu