Un nou studiu realizat de cercetători americani arată că un compus al curcumei, curcumina, poate inhiba proliferarea celulelor canceroase. Rezultatele promiţătoare urmează însă să fie confirmate de studii complementare, scrie metronews.fr.
Potrivit cercetătorilor americani, curcuma ar putea împiedica celulele canceroase să se răspândească în organism, îndeosebi la nivelul colonului. În plus, rezultatele sporesc în cazul în care curcumina (antioxidant foarte puternic din curcuma) se combină cu silimarina, compus activ al plantei numite armurariu. Rezultatele cercetării sunt publicate în Journal of Cancer.
Cercetători de la Universitatea din Saint-Louis au analizat celule canceroase colorectale şi au comparat în laborator efectele mai multor compuşi anticancer asupra acestui tip de celule. Mai întâi curcumina, cu proprietăţi antiinflamatoare, şi apoi silimarina, terminând cu asociaţia celor două.
Studiul a demonstrat că "asocierea celor două substanţe inhibă acţiunea celulelor canceroase şi le împiedică să se răspândească", afirmă dr Uthayashanker Ezechiel, unul din autorii cercetării. În plus, când celulele canceroase au fost expuse mai întâi la curcumină şi apoi la silimarină, cantitatea de celule distruse a fost mai mare, adaugă el.
Noua descoperire ar putea deschide calea unor noi abordări în realizarea unor tratamente mai puţin agresive. În prezent, tratarea cancerului depinde de stadiul şi întinderea tumorii şi de starea de sănătate generală a pacientului. Chirurgia, radioterapia şi chimioterapia se pot asocia pentru a învinge boala.
Dacă se va elabora un tratament pe bază de curcumină şi silimarină, acest lucru nu se va întâmpla imediat, studiul fiind doar în stadiu preliminar. Următoarea etapă pentru cercetători va fi înţelegerea modului în care acţionează amestecul, înainte de realizarea unor teste pe animale şi apoi, pe termen mai lung, pe oameni. "Concentraţii prea mari de curcumină şi silimarină pot fi periculoase", precizează dr Ezechiel.
Studiul aminteşte că alimentaţia poate avea efecte benefice asupra sănătăţii, îndeosebi în lupta împotriva cancerului. "Deocamdată este mai sigur să se adauge puţin condiment în alimentaţie şi să se consume curcumină în alimente precum curcuma sau curry decât să se să ia doze mai ridicate de astfel de compuşi", recomandă autorii cercetării.
Astfel, presărarea unei cantităţi mici de condimente în supe şi salate poate contribui la completarea de antioxidanţi.