04 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fructe, legume şi peşte pentru prevenirea cancerului de colon
Fructe, legume şi peşte pentru prevenirea cancerului de colon

Obiceiurile alimentare joacă un rol cheie în prevenirea cancerului de colon, carnea roşie trebuind să lipsească pe cât posibil din alimentaţie. Acest lucru nu înseamnă că este exclusă carnea, însă trebuie limitat pe cât posibil consumul ei, în cadrul unui regim alimentar echilibrat.

O echipă de la Universitatea din Loma Linda (California) a efectuat un studiu care a confirmat acest lucru, scrie sâmbătă passionsante.be.

Studiul s-a desfăşurat pe circa 80.000 de adulţi observaţi câţiva ani. Cazurile de cancer la colon au fost examinate în legătură cu regimul alimentar al bolnavilor.

Rezultatele au arătat că, faţă de omnivori, vegetarienii (se admit ouăle şi laptele) şi veganii (care consumă doar legume şi fructe) prezintă un risc cu 16-22% mai mic să dezvolte un cancer colorectal, scăderea atingând 43% la pesco-vegetarieni (care nu consumă nicio carne de animal în afară de peşte, crustacee şi moluşte).

Aceste date susţin recomandările nutriţionale ale specialiştilor în prevenirea cancerului de colon, care prevăd carne de pasăre, ouă, peşte, fructe şi legume (fibre) şi o cantitate cât se poate de mică de carne roşie (cel mult 300 de grame pe săptămână) şi îndeosebi de mezeluri, încheie passionsante.be.


Articole înrudite