26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 300 de milioane de persoane suferă de depresie la nivel mondial
Peste 300 de milioane de persoane suferă de depresie la nivel mondial

Numărul persoanelor la nivel global care suferă de depresie a crescut cu 18% în ultima decadă, ajungând la 322 de milioane, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a cerut totodată o mai mare atenţie asupra grupurilor de mare risc, relatează DPA şi Reuters.
Creşterea înregistrată în perioada 2005-2015 a fost provocată atât de creşterea populaţia planetei dar şi de creşterea speranţei de viaţă, conform agenţiei ONU privind sănătatea. Riscul apariţiei depresiei devine mai mare în ultimele perioade ale vieţii.
În timp ce 5,1% dintre femei şi 3,6% dintre bărbaţi sunt depresivi în medie, ratele în rândul persoanelor în vârstă cresc la peste 7,5% pentru femei şi 5,5% pentru bărbaţi.
Totuşi, persoanele în vârstă nu reprezintă singurul grup care necesită atenţie sporită, potrivit OMS.
Trebuie întreprinse măsuri şi în ce priveşte tinerii şi femeile însărcinate sau cele care au născut, a declarat reporterilor la Geneva autorul studiului, Dr. Dan Chisholm, din cadrul Departamentului pentru Sănătate mentală al OMS.
În timp ce presiunea socială creşte asupra copiilor, profesorii şi consilierii psihologi ar trebui să-i înveţe pe aceştia abilităţile necesare prin care ei să se poată proteja în viaţă în timpul apariţiei unei depresii, mai spune Dan Chisholm.
''Consecinţele acestei afecţiuni sunt uriaşe în ce priveşte afectarea stării de sănătate'', se mai precizează în raportul OMS.
Pierderile economice globale legate de depresie depăşesc 1 trilion de dolari anual şi sunt legate de scăderea productivităţii din cauza apatiei care conduce la inabilitatea de a munci sau de a te descurca în viaţa de zi cu zi.
"Depresia este cea mai importantă cauză ce produce dizabilităţi în lume, în acest moment", a subliniat Dr. Dan Chisholm.
Riscurile de a deveni depresiv sunt intensificate de sărăcie, lipsa locului de muncă, pierderea persoanei iubite, boli fizice şi abuzul de droguri.


Articole înrudite