25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sancţiuni pentru farmaciile care practică preţuri mai mari decât cele aprobate de Minister
Sancţiuni pentru farmaciile care practică preţuri mai mari decât cele aprobate de Minister

Unităţile farmaceutice care practică preţuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătăţii sau care vor elibera medicamente fără preţ de producător aprobat de minister vor fi sancţionate, potrivit unui act normativ adoptat în şedinţa de joi a Executivului. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii transmis Agerpres, Guvernul a aprobat o ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 care are ca scop asigurarea accesului pacienţilor la tratament medicamentos şi la servicii farmaceutice de calitate.
Actul normativ prevede sancţiuni care se vor aplica unităţilor farmaceutice în cazul eliberării de medicamente fără preţ de producător aprobat de Ministerul Sănătăţii sau în cazul practicării unor preţuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătăţii, conform prevederilor legale, precizează sursa citată. De asemenea, sunt prevăzute sancţiuni pentru unităţile farmaceutice care nu deţin autorizaţie de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu prevederile legale pentru vânzarea şi eliberarea on-line a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală.
Potrivit sursei citate, inspecţia de autorizare a unităţilor farmaceutice, care până în prezent este realizată de Ministerul Sănătăţii, va trece în sarcina Direcţiilor de Sănătate Publică. În acelaşi timp, actul normativ aprobat joi mai prevede că inspecţia de supraveghere a activităţii unităţilor farmaceutice va fi exercitată de către personalul împuternicit din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. Ministerul Sănătăţii va elabora normele de aplicare a ordonanţei în termen de 60 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.


Articole înrudite