19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Statul prelungit în picioare are consecinţe nefaste asupra sănătăţii
Statul prelungit în picioare are consecinţe nefaste asupra sănătăţii

Statul prelungit în poziţia aşezat este cunoscută pentru efectele sale nefaste asupra organismului, însă nici poziţia în picioare prea mult timp nu este lipsită de riscuri, scrie passionsante.be.

În privinţa poziţiei pe scaun la locul de muncă, recomandările sunt clare: cei care sunt în această situaţie trebuie să se ridice din când în când şi să facă câţiva paşi. Numeroase studii au demonstrat consecinţele nefaste ale acestei poziţii, atât pentru sănătatea cardiovasculară, cât şi pentru metabolism (diabet, etc.). În schimb, statul prelungit în picioare a beneficiat de mai puţină atenţie până acum.

O echipă de cercetători elveţieni de la Şcoala politehnică federală din Zurich a realizat un experiment destul de interesant care arată că şi în acest caz consecinţele pot fi serioase. Voluntari sub 30 de ani şi peste 50 au simulat o zi de lucru stând în picioare, cu pauze de câte cinci minute în timpul cărora se puteau aşeza şi un dejun de 30 de minute. Oboseala musculară şi articulară a fost evaluată prin capacitatea de contracţie a muşchilor şi stabilitatea posturală, completate de o evaluare subiectivă a lipsei de confort.

Rezultatele au pus în evidenţă o oboseală semnificativă după cinci ore de stat în picioare, oboseală care, la acumularea zi după zi, riscă să producă efecte pe termen lung. Deşi lipsa de confort autodeclarată se atenuează mult după jumătatea de oră pentru pauza de prânz, semnele "obiective" ale oboselii persistă.

Autorii consideră că activităţile profesionale care impun statul prelungit în picioare pot contribui la dezvoltarea unor tulburări musculo-scheletice, ce afectează îndeosebi membrele inferioare şi spatele. Ei adaugă că este util aşezatul pe scaun din când în când, însă esenţial este mersul regulat într-un mediu diferit de cel de la serviciu, pentru a uşura structurile musculare prea solicitate şi a mobiliza altele. Foarte folositoare sunt mişcările de întindere şi flexibilizare, precum şi practicarea unei activităţi fizice care să stimuleze cu blândeţe ansamblul muşchilor (de exemplu înotul).


Articole înrudite