28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cercetătorii spanioli au descoperit o strategie terapeutică pentru a preveni metastaza pulmonară în cazurile de cancer mamar, a informat Institutul de cercetări biomedicale din Bellvitge (Barcelona, nord-est), citat de EFE. Potrivit studiului, în cazul cancerului mamar cu metastază la plămâni, celulele canceroase au un nivel mai mare de peroxiredoxina 2 (PRDX2). Modularea nivelurilor acestei proteine ar putea fi o nouă strategie terapeutică pentru a preveni metastaza pulmonară.
Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în ediţia digitală a revistei „Oncogene”.
PRDX2 este o enzimă care protejează celulele de radicalii liberi şi, prin urmare, de stresul oxidativ. În cazul cancerului mamar, un nivel mai mare de PRDX2 protejează celulele canceroase de stresul oxidativ şi facilitează metastaza.
Cercetătorii spanioli coordonaţi de Angels Sierra au demonstrat, pe baza testelor pe cobai, că niveluri scăzute de PRDX2 în celulele tumorale sunt suficiente pentru a întrerupe procesul de metastază la plămâni.
„Modificarea nivelului de PRDX2 ar putea face loc unei noi abordări terapeutice pentru a preveni metastaza pulmonară, dat fiind faptul că există medicamente care se testează deja pentru alte boli şi care pot inhiba proteina”, a subliniat Angels Sierra.
Potrivit acestuia, următorul pas „este validarea pe un număr suficient de mare de pacienţi a faptului că nivelul acestei proteine este un biomarker al riscului de metastază la plămâni în cazul cancerului mamar”.
„Dacă este aşa, acestor paciente li s-ar putea administra un tratament complementar chimioterapiei pentru a se preveni metastaza pulmonară”, a mai afirmat Angels Sierra.


Articole înrudite