La Căciulata s-au desfăşurat în perioada 14-19 decembrie întrecerile semifinale ale Campionatului Naţional de şah pentru copii sub 12 ani. Competiţia s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, cu peste 200 de participanţi la cele trei categorii de vârstă: Under 8, Under 10 şi Under 12. Galaţiul a fost reprezentat de cea mai tare delegaţie, compusă din 29 de sportivi legitimaţi la Şah Club, Diana şi Genius, iar rezultatele nu au întârziat să apară. O evoluţie foarte bună au avut-o micuţii de la Şah Club Galaţi (antrenori Lucian Gâlea şi Lucian Jugaru), cu 13 participanţi şi şapte calificaţi pentru finală: Radu Puşcaş, Florin Mihai, Edi Cialacu (Under 8), Laur Sarighioleanu, Alex Codreanu, Dragoş Coticeru (Under 10), Andrei Axin (Under 12). Ceilalţi sportivi din lot - Adi Hristache, Alex Macovei, Luci Popa, Alex Cialacu, Bogdan Strat şi Vasile Daniel - au avut evoluţii promiţătoare. Şi copiii de la celelalte două cluburi gălăţene, Diana şi Genius, au fost la înălţime, obţinând calificarea cu opt sportivi. Oraşul de la Dunăre va avea anul viitor, la finala Campionatului Naţional, 20 sportivi, şi în aceste condiţii putem spune că a devenit capitala şahului juvenil din România.