28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFC Universitatea a muncit serios, dar a tremurat în prelungiri pentru cea de-a doua victorie
AFC Universitatea a muncit serios, dar a tremurat în prelungiri pentru cea de-a doua victorie

Pe stadionul Siderurgistul a avut loc duminică, 21 octombrie 2018, derbiul nou promovatelor AFC Universitatea Galaţi - Independenţa Baia Mare care a contat pentru cea de-a 6-a etapă a Ligii 1 la fotbal feminin. Cele două echipe au făcut multă risipă de energie şi au demonstrat că-şi merită locul în primul eşalon. Echipa gălăţeană a intrat foarte motivată pe teren şi după doar 10 minute a deschis scorul prin Carmen Marcu. Băimărencele s-au dezmeticit şi au egalat la primul şi singurul lor şut din prima repriză. Meciul a devenit interesant şi spectaculos în partea a doua când s-a jucat cu garda jos, marcându-se numai puţin de nouă goluri. Maria Stamate şi-a readus echipa în avantaj dar în cinci minute oaspetele au restabilit egalitatea profitând de ziua slabă a portarului nostru Mirela Abălaşei. Ultimele 20 de minute au fost „nebune”. Banca tehnică a făcut o mutare inspirată, Adelina Ion şi-a demonstrat calităţile de atacant a reuşit dubla completată de coechipiera sa din avanposturi, Carmen Marcu şi scorul a devenit 6-2. Surprinzător, partea stângă a cedat mai repede decât trebuia, Independenţa a prins tupeu, a forţat şi a marcat neaşteptat de trei ori consecutiv. „Panterele negre” au tremurat serios pe final dar au rezistat şi au obţinut o victorie muncită, a doua din acest sezon dar absolut meritată. Rezultat final: AFC Universitatea Galaţi - Independenţa Baia Mare 6-5. Antrenorul Gabi Călinescu a trimis pe teren următorul 11 de start: Mirela Abălaşei - Dumitriţa Prisăcari, Nina Anca, Ana Arnăutu - Iriska Topal, Lidia Moacă, Elena Răduc, Maria Stamate - Carmen Marcu, Loredana Nica, Andreea Surcică. Au mai intrat: Adelina Ion, Roxana Ioan, Alexandra Ivan. Echipa gălăţeană ocupă locul 4 cu şapte puncte şi va juca etapa viitoare pe 4 noiembrie în deplasare cu Heniu Prundul Bârgăului. Până atunci însă, pe 28 octombrie, pantere vor debuta în Cupa României, la Bacău cu Măgura 2012. Altfel, satelitul a jucat tot duminică acasă cu Activ Slobozia. Panteruţele au câştigat cu 7-3 şi au urcat pe locul 2 în serie.

Declaraţii:
Adelina Ion- jucătoare AFC Universitatea: „Consider că e greu să vezi meciul de pe bancă, pentru că mereu va fi o discrepanţă dintre ce este în teren şi cum se interpretează din afara lui. Din afară s-a văzut cum colegele mele au intrat bine în meci, le felicit pentru efort şi imensa dorinţă de a câştiga. Te ambiţionezi când vezi o echipă întreagă în spatele tău ce îşi doreşte şi munceşte, acest lucru m-a întărit. Nu a fost o schimbare post pe post, fiind trei atacanţi de meserie s-au căutat foarte mult pasele decisive, lucru ce s-a şi concretizat prin golurile marcate. În continuare doresc să avem rezultate, să muncesc mai mult de fiecare dată şi să oferim împreună un joc frumos”
Gabriel Călinescu - antrenor AFC Universitatea: „Am bifat a doua victorie din Liga 1 şi ce este foarte important e că în ultimele două etape am obţinut 4 puncte din cele 6 puse în joc. În săptămâna meciului ne-am antrenat foarte bine şi pot să zic că suntem în creştere din toate punctele de vedere. Am schimbat sistemul din 3-5-2 sau 4-1-4-1 în 3-4-3 şi fetele au răspuns pozitiv atât la schimbarea sistemului cât şi la câteva modificări privind aşezarea jucătoarelor în teren. Ne-am îndeplinit obiectivul şi nu doar că am obţinut toate punctele puse în joc dar am reuşit să facem un joc frumos, am luat 5 goluri dar am dat 6, asta înseamnă că încet încet ne omogenizăm şi apar şi relaţiile de joc ceea ce ne lipsea în primele meciuri din liga 1. Am demonstrat şi la meciul cu Alexandria respectiv Independenţa Baia Mare că avem calitate pe banca de rezerve şi că orice jucătoare de pe bancă poate să facă parte oricând din primul 11. Este meciul în care am avut cele mai multe şuturi pe sau pe lângă poartă, meciul în care am stat aproape de fiecare dată la marcaj fiecare cu om şi partea pozitivă e că încă nu am arătat tot ce putem, ceea ce ne dă şi mai multă încredere. Felicit jucătoarele pentru efortul depus şi de acum toată atenţia pentru meciul din Cupa României”.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite