19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada primeşte vizita cehilor de la CEZ Karlovarsko
Arcada primeşte vizita cehilor de la CEZ Karlovarsko
Eveniment sportiv „first class” la sala Polivalentă Dunărea din oraşul nostru. De la ora 18.00, în manşa tur din faza 16-imilor Challenge Cup la volei masculin, se vor duela Arcada Galaţi şi CEZ Karlovarsko (Cehia). Echipa oaspete se anunţă un adversar redutabil, ea venind din Cupa CEV, de unde a fost eliminată de Perugia (Italia). Băieţii antrenaţi de Marian Apostu şi Nicu Harabagiu au exersat schemele în partida de campionat din deplasare cu VCM LPS Piatra Neamţ. „Am început meciul relaxaţi şi asta ne-a costat, nemţenii au profitat şi au câştigat primul set. Am avut şi câteva probleme de sănătate şi familiale, dar am reuşit să strângem rândurile şi să obţinem o victorie de trei puncte. Acum va urma meciul din Challenge Cup, am vizionat un meci al cehilor, consider că şansele sunt 50-50 şi dacă vom face un meci bun acasă, cu o victorie, putem spera la calificarea în optimi”, ne-a declarat antrenorul Marian Apostu. Rezultat final: VCM LPS P.Neamţ - Arcada Galaţi 3-1 (24, -22, -20, -18). Echipa gălăţeană a folosit formula: Despotovski, Caio de Pra, Radovici, Marquez, Suson, Sysoev, Cristudor -libero. Au mai evoluat: Zahar, Dumitrache şi Pârvu. Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo Bucureşti - CVM Tomis Constanţa 3-2, Tricolorul LMV Ploieşti - Volei Club Caransebeş 3-1, Ştiinţa Explorări Baia Mare - Unirea Dej 3-1, CSM Bucureşti - U Cluj 3-1, SCM U Craiova - ACS Volei Municipal Zalău 3-0. După şapte etape, Arcada se află pe locul IV cu 15 puncte.
 

Articole înrudite