05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aur, argint, bronz şi un loc 8 pentru sportivii gălăţeni antrenaţi de Sempai Viorel Mihai la „Bucharest Challenge Cup”
Aur, argint, bronz şi un loc 8 pentru sportivii gălăţeni antrenaţi de Sempai Viorel Mihai la „Bucharest Challenge Cup”

Sub egida Federaţiei Române de Karate Kyokushin şi în organizarea Clubului Sportiv Budo Gym Bucureşti condus de Shihan Gruia Docan, pe 22 octombrie, în Bucureşti, Sala de sport Apollo a devenit neîncăpătoare pentru participanţii la cea de-a IX-a ediţie a competiţiei internaţionale „Bucharest Challenge Cup”, probele Kata şi Kumite pentru toate categoriile de vârstă, competiţie care a strâns la start 605 de sportivi de la 47 de cluburi din şapte ţări: Bulgaria, Spania, Belgia, Republica Moldova, Turcia, Ucraina şi România.
Printre aceştia s-au aflat şi 4 sportivi de la clubul gălăţean Sakura Kiai, secţia de Kyokushin, instructor/antrenor Sempai Viorel Mihai 2 Dan. Rezultate: Veronica Alexandra Corodi (componentă a lotului naţional de kumite), sportivă care a fost într-o formă bună, dominând clar meciurile locul 1 la U18 +65 kg., mezina echipei Oana Bianca Vizitiu - locul 2 la U8 -30 kg., Andrea Denisa Nedu - locul 3 la U12 +55kg., Andrei Roberto Luca a luptat la U16 -50 kg., a fost stopat în optimi, dar trebuie menţionat pentru dăruirea de care a dat dovadă.
„Pentru Veronica Alexandra Corodi a fost încă o testare bună, având în vedere că în luna noiembrie va participa la Campionatul European de la Sofia/Bulgaria. Doresc să îi felicit şi pe această cale pentru rezultatele obţinute, pentru dorinţă, pentru ambiţia şi determinarea de care au dat dovadă, pe părinţi pentru ajutorul şi suţinerea lor în practicarea acestei arte marţiale. OSU!”, a concluzionat antrenorul Viorel Mihai.


Articole înrudite