03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băieţii de la CSU Danubius joacă în Capitală, fetele debutează la Bacău
Băieţii de la CSU Danubius joacă în Capitală, fetele debutează la Bacău

Weekend încărcat pentru echipele gălăţene de handbal. Echipa masculină CSU Danubius va juca astăzi, de la ora 17.30, în Capitală, cu CSM Bucureşti, într-o partidă devans din cea de-a VI-a etapă a Ligii Naţionale. Chiar dacă se anunţă un meci de 1 solist, diferenţa la toate capitolele dintre cele două cluburile fiind uriaşă, handbaliştii pregătiţi de Florin Andronic şi Miron Stanciu vor să facă un joc bun şi să obţină un rezultat cât mai strâns va fi posibil. Celelalte meciuri ale etapei sunt: CSU Poli Timişoara - CSM Focşani 2007, Steaua Alexandrion Bucureşti - HC Vaslui, AHC Potaissa Turda - HC Adrian Petrea Reşiţa, HC Odorhei - AHC Dunărea Călăraşi, Dinamo Bucureşti - Energia Tg. Jiu, CSM Ploieşti - HCM Minaur Baia Mare.

Sâmbătă va debuta Divizia A la handbal feminin. Echipa gălăţeană pregătită de antrenorul Valeriu Costea va juca în deplasare, de la ora 12.30, cu Ştiinţa Bacău. CSU Danubius şi-a fixat un obiectiv îndrăzneţ: promovarea în Liga Naţională. Vara a fost fierbinte, s-au perfectat câteva transferuri, antrenamentele au fost tari şi etapa de omogenizare a constat în opt jocuri amicale. Celelalte partide din runda inaugurală sunt: HM Buzău - CSU Târgovişte, CSU Ştiinţa Bucureşti - Spartac Bucureşti, HC Activ CSO Plopeni - HCF Piatra Neamţ, CSM Bucureşti II - ACS ŞC.181 SSP Bucureşti. U Neptun Constanţa are etapă liberă.


Articole înrudite