Colegiul Naţional Vasile Alecsandri şi-a adjudecat Cupa Recomandat

Miercuri, 12 Iunie 2019 13:18
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima ediţie a Cupei Liceelor McDonald's la baschet organizată de McDonald's Galaţi şi clubul Phoenix a fost un succes şi şi-a atins scopul, acela de a face cunoscut acest sport minunat în rândul liceenilor. Competiţia s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la sala Polivalentă Dunărea şi a adus la start şase echipe. Faptul că fiecare echipă a avut în lot jucători legitimaţi, unii campioni naţionali recent la Under 20, dintre care amintim: Sebastian Celmare, Alexandru Patko, Theodor Vlad, Victor Moşolea, Cezar Bănescu, Alexandru Duţă, Tudor Negoiţă, Rareş Gîrneaţă, Ionuţ Ţocu, Dragoş Teleagă, Bogdan Cristea, etc. a condus la meciuri spectaculoase. Finala mare disputată între Colegiul Naţional Vasile Alecsandri - profesor Florin Gheţău şi Colegiul Naţional Costache Negri - profesor Daniela Radu a confirmat aşteptările, cu multă sare şi piper, învingătoare fiind decisă după 5 minute de prelungiri. Finala mică dintre CNMK - profesor Gelu Cazanoschi şi Colegiul Economic Virgil Madgearu - profesor Sorin Atodiresei a fost de asemenea atractivă şi s-a încheiat cu victoria primei echipe. Clasamentul final: 1. Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, 2. Colegiul Naţional Costache Negri, 3. Colegiul Naţional Mihai Kogălniceanu, 4. Colegiul Economic Virgil Madgearu, 5. Liceul Teoretic Dunărea - profesori: Daniel Curteanu şi Sorin Tîrîlă, 6. Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza. Meciurile au fost arbitrate de Dalibor Destanovici şi Bogdan Bălănică. Momentele artistice au aparţinut trupei Aqua Girls, instructor Andreea Ignat din cadrul Estrada Studio, iar jocuri demonstrative ne-au oferit grupele de copii de la Phoenix care se pregătesc să reprezinte Galaţiul la Campionatul Naţional de mini şi baby baschet de la Costineşti. La festivitatea de premiere, care a fost oficiată de: Emil Pătru, inspector de specialitate, Ionuţ Gugoaşă - directorul McDonald's Galaţi şi Florin Nini, în prezent antrenor la BCM U FC Argeş Piteşti, locul 5 în Liga Naţională, toţi participanţii au fost răsplătiţi pentru efort cu diplome, medalii, cupe şi materiale sportive. La sfârşitul acestei săptămâni, în aceeaşi locaţie va avea loc ediţia 2019 a Phoenix Junior Cup, un turneu cu participare internaţională.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu