CSM Arcada vrea victoria la Praga şi să-şi continue parcursul în CEV Cup Recomandat

Marți, 16 Noiembrie 2021 11:13
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aşa cum v-am mai informat, luna noiembrie este una de foc pentru echipa de volei masculin CSM Arcada Galaţi, care este angrenată pe trei fronturi: campionat, cupe europene şi cupa României. După înfrângerea dureroasă şi neaşteptată din weekend de pe teren propriu cu Steaua, scor: 2-3, tripla campioană a României nu a avut timp să-şi lingă rănile pentru că plecat la Praga, unde miercuri, 17 noiembrie, de la ora 20.00, ora României, va juca returul cu cehii de la VK LVI.
Delegaţia gălăţeană, fără Butnaru, accidentat, şi Sobirov, care nu a primit viza ca să poată face deplasarea în Cehia, a plecat luni spre Cehia, iar marţi la ora jocului a efectuat antrenamentul oficial. Antrenorul Sergiu Stancu a lucrat mult să refacă moralul băieţilor, zdruncinat de eşecul în faţa steliştilor, atmosfera este bună şi dorinţa de victorie şi calificare în 16-imile CEV Cup foarte mare. CSM Arcada s-a impus în tur la Galaţi cu 3-1 şi are nevoie de minim două seturi ca să meargă mai departe. Învingătoarea va întâlni în faza 16-imilor formaţia franceză Chaumont VB 52.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu