CSM Dunărea încheie turul în fotoliul de lider

Luni, 12 Octombrie 2015 00:00
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ultima etapă a turului din Liga Naţională de hochei pe gheaţă a programat la Patinoarul Dunărea dubla CSM Dunărea Galaţi - Steaua Rangers. Partida de vineri a fost interesantă şi tensionată din cauza orgoliilor mari dintre cele două formaţii. Steaua, cu mulţi jucători gălăţeni în formaţie a venit la Galaţi să-şi ia revanşa după neverosimilul 0-7 înregistrat în ultimul joc disputat în oraşul nostru în finala campionatului. Băieţii antrenaţi de Marius Trandafir şi Cornel Chiriţă au intrat foarte motivaţi pe gheaţă şi au marcat de două ori în prima repriză prin: Szocs (Pal, Donika) şi Nagy, care a profitat de o superioritate numerică. Situaţia s-a inversat total în cea de-a doua repriză, bucureştenii au preluat iniţiativa, au egalat, apoi Krajci i-a readus pe campioni în avantaj, dar ex-gălăţeanul Berdilă, a reuşit dubla şi şi-a adus echipa pentru prima dată în avantaj. În ultima repriză a ieşit la rampă veteranul Timaru, care a majorat avantajul oaspeţilor. Cu 55 de secunde înainte de final, Irimia ne-a readus în meci, apoi gazdele au scos portarul şi au forţat egalarea cu om în plus, dar au riscat şi i-a costat, Zabludovskyi a interceptat imediat şi a închis tabela. Rezultat final: CSM Dunărea - Steaua Rangers 4-6 (2-0, 1-4, 1-2). A doua partidă disputată sâmbătă a fost dramatică şi pentru prima dată în acest sezon pentru stabilirea învingătoarei s-au executat şuturi de penalitate. Din nou, gălăţenii au condus cu 2-0 prin reuşitele lui Krajci şi Chernenko, dar Steaua a egalat prin dubla lui Zabludovskyi. În repriza suplimentară de 5 minute tabela a rămas neclintită. La şuturile de penalitate, Pal (3) şi Chernenko (2) au transformat şi adus victoria. Rezultat final: CSM Dunărea - Steaua 3-2 (1-0, 1-1, 0-1, 0-0, 1-0). La finalul turului, echipa gălăţeană, campioana en-titre se află în fruntea clasamentului LNH cu 25 de puncte.

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu