CSU Belor a transferat un libero de Naţională: Andreea Ispas Recomandat

Vineri, 12 Iulie 2019 11:04
Publicat în Sport

CSU Belor va reprezenta Galaţiul pentru al doilea sezon consecutiv în Divizia A1 la volei feminin. După ce a ocupat locul 8 în primul sezon pe prima scenă, conducerea clubului vrea să ducă proiectul mai departe şi să formeze un lot competitiv cu care să se obţină o clasare superioară. Noul antrenor principal, Bogdan Paul a intrat deja în pâine şi caută cele mai bune soluţii. În cursul zilei de vineri fost parafat cel de-al doilea transfer. Este vorba de Andreea Ispas, 29 ani, 170 cm, 59 kg, care evoluează pe postul de libero, ultima oară a evoluat la CSM Bucureşti în sezonul 2017-2018 cu care a câştigat eventul: Cupa României şi campionatul şi a ajuns până în 16-imile CEV Cup. A mai jucat pentru CSU Tg. Mureş, Tomis Constanţa şi CSM Lugoj. Andreea a fost componentă de bază a Naţionalei de senioare a României. „Am ales Galaţiul deoarece în momentul acesta este varianta cea mai bună pentru mine!!! Sper să realizăm lucruri frumoase la CSU Belor, să ne atingem obiectivul şi de ce nu, chiar să îl depăşim”, ne-a declarat Andreea Ispas. Până în acest moment, echipa gălăţeană a mai parafat un transfer important: Maria Jose Corral Bouza, 28 ani, coordonatoarea Spaniei. În zilelele următoare vor fi anunţate şi alte transferuri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu