29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

FCM Dunărea a fost la un pas să piardă la masa verde partida de la Suceava. Dacă au hotărât să joace meciul din fosta cetate de scaun a Moldovei, elevii lui Costel Enache au făcut o partidă perfectă şi s-au impus cu 3-0. Gălăţenii au început extrem de hotărâţi meciul şi gazdele au fost nevoite să se apere încă din primele minute ale partidei. Era minutul 16 când oaspeţii reuşeau deschiderea scorului. Valentin Ion a executat un corner şi Sfrijan a reuşit să înscrie cu capul după o învălmăşeală în careu. 0-1 şi gălăţenii făceau un pas important spre victorie. Rapid CFR se arunca în atac dar Dunărea este letală pe contre. Bâtfoi face o cursă senzaţională în minutul 22 centrează perfect şi Neagu înscrie cu latul din 6 metri. Scorul devenea 2-0 pentru Dunărea care demonstra că se află într-o perioadă de graţie. Rapid CFR a încercat să marcheze dar marile ocazii au aparţinut tot echipei lui Costel Enache. Scorul final avea să fie stabilit de Valentin Ion. Tânărul mijlocaş al Dunării a şutat superb în minutul 90+3 de la 20 de metri fără speranţe pentru portarul advers. Dunărea s-a impus cu 3-0 şi a făcut primul pas spre salvarea de la retrogradare. Dunărea: Costea - Radu, Panait, Ursu, Sorin Cucu - Sfrijan, V.Ion, Neagu, Gohoreanu (Cenk) – Matei (Drăgan), Bâtfoi(Vraciu). Dunărea a acumulat 12 puncte în play off şi mai are nevoie de încă 17 pentru a fi sigură că va evolua şi anul viitor în liga secundă. Costel Enache: „Am obţinut o victorie fără dubii. Jucătorii au dat dovadă de mare caracter şi au trecut peste problemele financiare foarte mari cu care ne confruntăm. Pot să vă spun că scorul este mic faţă de ocaziile pe care le-am avut. Jocul de contraatac a mers extraordinar plus că a fost a treia partidă consecutivă în care nu am primit gol. Vrem să continuăm această serie victorioasă cât de mult putem. Cred că jucătorii noştri au ajuns la o omogenitate aproape perfectă şi mobilizarea lor este maximă în fiecare partidă. Aceşti băieţi merită în exclusivitate toate laudele pentru rezultatele din ultimele partide. Pot să spun că îi iubesc pe jucătorii mei”.
FCM Dunărea întâlneşte săptămana viitoare CF Brăila într-un nou episod al rivalităţii sportive dintre cele două oraşe. Jucătorii Dunării petrec cele mai triste sărbători Pascale din punct de vedere financiar. Fotbaliştii gălăţeni au făcut însă acte de eroism pe teren şi pentru acest lucru ei merită preţuirea şi respectul tuturor iubitorilor sportului din Galaţi.


Articole înrudite