28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărea a pierdut la Clinceni dintr-un penalty acordat în minutul 96!
Dunărea a pierdut la Clinceni dintr-un penalty acordat în minutul 96!

FCM Dunărea a început excelent partida de la Clinceni. Era minutul 8 când Neagu a trecut de 2 adversari, i-a pasat lui Gohoreanu, care a marcat cu un şut la colţul lung din afara careului. Gălăţenii acopereau foarte bine terenul dar a venit accidentarea lui Blănaru, care l-a obligat pe Costel Enache să facă prima schimbare încă din minutul 22. A intrat Vraciu iar tehnicianul gălăţenilor a fost nevoit să facă anumite permutări. Gazdele reuşesc să egaleze până la urmă prin Hamed, care şutează necruţător. Scorul devenise 1-1 iar Dunărea încerca să cucerească măcar un punct. Repriza secundă a fost foarte echilibrată, însă peripeţiile aveau să apară abia în minutele de prelungire, care au fost nu mai puţin de 6! În minutul 90+4, arbitrul Ilyes din Ploieşti îl elimină pe Cenk de la Dunărea după ce îi acordă cel de al doilea cartonaş galben. Un minut mai târziu centralul acordă penalty pentru gazde la o fază încâlcită în careul oaspeţilor. Lovitura de la 11 metri este transformată de Artiom Karamian şi AS Clinceni se impune cu 2-1.
Costel Enache a aliniat următorul 11: Costea - Radu, Panait, Manea, Blănaru (Vraciu) - Cenk, Sfrijan (Moroşanu), Asanache, Gohoreanu - Neagu, Matei.
Dunărea a pierdut un meci în care merita cel puţin un rezultat de egalitate. Un penalty acordat uşor în al 6-lea minut de prelungire a făcut diferenţa.
Costel Enache: „Am pierdut practic la ultima fază a meciului. Nu înţeleg din ce motiv au fost acordate 6 minute de prelungire, mai ales că la partida de pe teren propriu cu Brăila, când au fost 4 eliminări, au fost acordate doar 3 minute. Îi felicit pe băieţi pentru modul cum au luptat. Nu comentez arbitrajul, dar socotiţi şi dumneavoastră că am avut 7 eliminaţi în ultimele 5 partide şi am fost sancţionaţi cu 3 lovituri de la 11 metri. Noi nu am primit nici un penalty, dar nu ne plângem. Mergem înainte şi încercăm să evităm retrogradarea. În meciul următor, cu Poli Iaşi, vom avea 6 absenţe. Pe lângă cei trei eliminaţi din partida cu Brăila, pe care nu i-am putut folosi nici la Clinceni, Cenk, Sfrijan şi Bâtfoi nu vor putea să joace nici ei împotriva liderului seriei 1 a ligii secunde. Trebuie să luptăm până la capăt şi să încercăm să ne îndeplinim obiectivul”.
FCM Dunărea este victima preferată a arbitrilor. Echipa gălăţeană nu mai reuşeşte să obţină vreun punct în condiţiile în care toate erorile de arbitraj sunt îndreptate împotriva formaţiei lui Costel Enache. Să fie vorba despre un scenariu pus la punct sau toate greşelile să fie doar erori umane? Cum coincidenţele sunt foarte rare în fotbalul românesc, prima variantă ar fi cea plauzibilă. Cum situaţia financiară a clubului este catastrofală, viitorul clubului gălăţean este incert. Dunărea, clubul de tradiţie al fotbalului din oraşul de la Dunăre, se află cu un picior în prăpastie şi lansează un S.O.S.


Articole înrudite