30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La două concursuri, unul mai important ca altul, au participat dansatorii sportivi ai Clubului Fantezia şi vă rog să mă credeţi că nu a fost în zadar. Prima competiţie a început pe 4 aprilie la Moscova, unde perechea Raul Faliboga - Loredana Buţea a participat la cea de-a XIV-a ediţie a concursului internaţional World Open Moskow 2013 şi au reuşit să obţină rezultate remarcabile, ţinând cont de faptul că din cele trei competiţii la care au participat, două au fost cu o categorie mai sus faţă de vârsta lor, respectiv 19-35 de ani şi una la specialitatea lor open internaţional standard 16-18 (Raul şi Lore au 16 ani), obţinând următoarele rezultate: locul I la open internaţional standard youth (16-18 ani), locul VIII la open internaţional 10 dansuri adulţi (19-35 ani) şi locul IX la open internaţional standard adulţi (19-35 ani). „Am preferat să-i trimit la Moscova şi să nu-i las la Campionatul Naţional de 10 dansuri, pentru faptul că aici organizatorii şi-au permis să-i invite pe cheltuiala lor şi fiţi siguri că nu au regretat nici ei, dar nici noi”, ne-a precizat în exclusivitate Andreea Adam.
Obiectiv depăşit pentru „fantezişti”
Cea de-a doua competiţie la care au fost prezenţi sportivii de la Fantezia s-a desfăşurat sâmbăta trecută în Sala Polivalentă din Iaşi, unde Campionatul Naţional de 10 Dansuri al României a desemnat cele şapte perechi care au încununat cu succes cele două secţiuni – standard şi latino. Şi aşa cum deja ne-au obişnuit, „fanteziştii” s-au mobilizat şi au reuşit şi aici să-şi depăşească obiectivele obţinând trei titluri de Campioni Naţionali, astfel: Rareş Constantin - Jasmine Popa au reuşit să câştige şase dansuri din opt la categoria de vârstă 6-9 ani, în faţa rivalilor de la Bistriţa, izbutind la finalul concursului să se claseze pe locul I şi să obţină primul lor titlu naţional dintr-o carieră care se anunţă bogată; Cosmin Lupoaie - Maria Radu şi-au adjudecat şi titlul la 10 dansuri, după ce acum o lună au reuşit să le câştige şi pe cele  două la secţiunea standard şi latino, devansând perechea de pe locul doi cu  punctaj dublu. Categoria tineret ne-a mai adus un titlu de campioni prin Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacău) şi ne trimite şi la Mondialele şi Europenele de 10 dansuri. „Încă un obiectiv depăşit. Dacă la Cosmin şi Mihai nu se punea problema să nu câştige, Rareş şi Jasmine ne-au făcut cea mai mare bucurie aducând încă un titlu de campioni la Galaţi. Foarte bine organizată pregătirea lor până la Campionatul Naţional de 10 dansuri, totul datorându-se în primul rând Danei Lefter, dar şi tuturor  instructorilor din cadrul clubului care au ştiut să-i aducă în ziua competiţiei în forma maximă. Mai avem un hop şi dacă trecem şi de Campionatul Naţional pe clase de la Reşiţa, putem să luăm vacanţă liniştiţi”, a concluzionat preşedintele clubului Fantezia, Marian Adam.


Articole înrudite