05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FCM Dunărea a dat lovitura la Buzău!
FCM Dunărea a dat lovitura la Buzău!

Dunărea este o cu totul altă echipă decât în tur. Formaţia gălăţeană a confirmat la Buzău că se află pe drumul cel bun. Echipa lui Costel Enache a deschis scorul încă din minutul 4 al partidei cu Gloria. Bâtfoi a pătruns în careu şi a şutat din unghi iar portarul Stoicescu a scăpat mingea printre picioare. Scorul devenise 1-0 pentru echipa gălăţeană iar lucrurile deveneau complicate pentru gazde. Dunărea a continuat să atace iar echipa pregătită de Ion Viorel a scăpat ca prin minune de primirea celui de al doilea gol. Când se părea că ostilităţile evoluează în favoarea gălăţenilor a sosit faza din minutul 33. Neagu de la Dunărea a intrat dur la un adversar şi arbitrul Dima l-a eliminat după sesizarea asistentului. Dunărea a continuat să domine şi cu un om mai puţin dar Vraciu nu l-a putut învinge pe portarul Stoicescu deşi mingea părea imparabilă. Repriza a doua nu avea să semene cu prima parte. Buzoienii au dominat categoric şi până la urmă a reuşit să egaleze. Creţu a marcat în minutul 75 şi Gloria revenea practic în meci. Buzoienii s-au aruncat practic peste adversari, dar gălăţenii aveau să dea lovitura în ultimul minut de joc. Gohoreanu a scăpat pe contraatac şi a şutat imparabil pentru portarul advers. Dunărea s-a impus cu 2-1 în faţa Gloriei Buzău şi a acumulat deja 7 puncte din 9 posibile în sezonul de primăvară. Dunărea – Miron - Radu, Ursu, Şomodean, Sorin Cucu – Vraciu, V.Ion (Asanache) Stelian Cucu, Cenk (Gohoreanu) - Neagu, Bâtfoi (Matei). Succesul Dunării a confirmat faptul că echipa gălăţeană are şanse mari să evite retrogradarea. „Am obţinut o victorie foarte importantă. Prima repriză a fost a noastră şi cred că nu se miră nimeni dacă la pauză am fi avut 3 goluri avantaj. Eliminarea lui Neagu s-a resimţit abia în repriza secundă când gazdele au dominat categoric. Am înscris în ultimul minut dar pot să spun că victoria este meritată pentru că pe ansamblu am fost mai buni. Felicit atât jucătorii cât şi antrenorii pentru acest rezultat”, a declarat după partidă antrenorul „dunărenilor”, Auraş Braşoveanu.
FCM Dunărea ocupă în continuare ultimul loc în seria 1 a ligii secunde, cu 10 puncte. Echipa gălăţeană se află la 8 puncte de locul 6 deţinut de Gloria Buzău. Dacă va continua în acest ritm, formaţia pregatită de Costel Enache se poate califica chiar şi în play-off. Dunărea susţine următorul meci oficial sâmbătă, când întâlneste pe teren propriu Unirea Târlungeni, formaţie aflată la 6 puncte distanţă de echipa gălăţeană.


Articole înrudite