28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala Siderurgistul a găzduit sâmbătă şi duminică dubla dintre echipele feminine CSU Galaţi şi Rapid Bucureşti, contând pentru play-off-ul Diviziei A 2 la volei. Chiar dacă au existat emoţii fireşti înaintea primului meci, totul a decurs conform planului şi fetele pregătite de Ileana Berdilă au obţinut două victorii importante, care le asigură prezenţa la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1, acolo de unde voleiul din oraşul de la Dunăre a absentat în ultimul an. Studentele au făcut un antrenament cu public în prima zi, când au avut nevoie de numai 50 de minute ca să încheie socotelile. A doua zi rapidistele au încercat parcă să dea o replică mai consistentă, dar numai în actul al doilea, pe care, de altfel, au reuşit să şi-l adjudece. „Una peste alta a ieşit foarte bine şi ne-am calificat la turneul de baraj unde ne vom bate cu Govora Rm. Vâlcea, Piteştiul şi învingătoarea dintre Constructorul şi CSM Focşani. Avem un lot în care experienţa se îmbină cu tinereţea, cu care eu consider că suntem capabile să atacăm promovarea”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Rezultate înregistrate în confruntarea CSU Galaţi - Rapid Bucureşti 3-0 (25-7, 25-14, 25-20) şi 3-1 (25-15, 19-25, 25-9, 25-14). Formula folosită de gălăţence: Andreea Niculcea, Ana Maria Berdilă, Mihaela Taşkiran, Claudia Olariu (Georgiana Angheluţă), Adriana Dudnic, Irina Todaşcă, Mirela Bobaru - libero. Din lot au mai făcut parte: Ioana Ştefu, Bianca Rusu, Georgia Botezatu şi Oana Oprea.
O surpriză de proporţii s-a înregistrat în capitală în disputa echipelor masculine. Deşi porneau cu şansa a doua, studenţii lui Valerică Jugănaru au prins o zi foarte bună şi s-au impus cu 3-0 (25-18, 25-11, 25-23). Au evoluat: A. Grigore, Caşvan, Apostu, Chicu, Oprea, M. Grigore, Þârlea - libero şi Voineag. Returul se va disputa pe 9 aprilie la Galaţi.

Articole înrudite