26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fotbaliştii din Spania revin la antrenamente săptămâna viitoare
Fotbaliştii din Spania revin la antrenamente săptămâna viitoare

Agenţia de presă AFP informează că echipele spaniole de fotbal îşi vor putea relua pregătirile începând din 4 mai, după ce guvernul de la Madrid a autorizat ligile profesioniste ale ţării să revină la antrenamente începând de săptămâna viitoare, cu anumite restricţii.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat că ieşirea ţării din izolare se va face în patru etape progresive, iar prima dintre ele, „faza zero", va începe luni 4 mai, în cea mai mare parte a ţării. Prima etapă va permite, printre altele, „reluarea antrenamentelor individuale ale sportivilor profesionişti şi de nivel naţional, precum şi antrenamentul de bază în cadrul ligilor profesioniste", a declarat Sanchez marţi seara. Prin acest anunţ, guvernul a dat undă verde pentru revenirea la antrenamentele individuale pentru echipele din campionatul spaniol, aşa cum este prevăzut în protocolul semnat de LaLiga, organismul care gestionează fotbalul profesionist în Spania, şi Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), pe 18 aprilie.
Conform acestui protocol, jucătorii vor primi într-o primă fază exerciţiile lor prin email, iar apoi vor veni la centrul de pregătire deja echipaţi, cu mănuşi şi măşti, pentru a evita să mai treacă pe la vestiare. Ei vor avea posibilitatea să păstreze echipamentul de protecţie pe durata antrenamentului, la care nu vor putea fi prezenţi decât maximum şase jucători pe teren în acelaşi timp. După această primă fază, echipele urmează să ridice progresiv măsurile de protecţie, pentru a reveni la condiţii normale de efectuare a antrenamentului colectiv.


Articole înrudite