29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Elena Ramona Andrieş a reuşit tripla la Europene
Gălăţeanca Elena Ramona Andrieş a reuşit tripla la Europene

În perioada 6-13 aprilie, la Batumi în Georgia se desfăşoară Campionatul European de haltere pentru seniori. Competiţia a debutat în forţă, chiar sâmbătă în prima zi, gălăţenca Elena Ramona Andrieş, sportivă cu dublă legitimare Olimpia Bucureşti - CSU Galaţi a confirmat toate pronosticuri şi a cucerit trei medalii de aur şi titluri continentale la categoria 49 de kg cu următoarele rezultate: 87 kg, la stilul smuls, 103 kg la stilul aruncat şi 190 kg la total olimpic. „Am plecat cu gândul că voi câştiga, aşa plec de fiecare dată, sunt bucuroasă de ceea ce am realizat, m-am simţit extraordinar şi înainte de competiţie şi după la fel de bine. Vreau să mulţumesc Federaţiei Române de haltere pentru tot sprijinul şi Clubului Olimpia Bucureşti şi antrenorilor care mi-au fost alături şi m-au încurajat”, ne-a declarat tripla campioană europeană. Elena Andrieş continuă cu şanse mari cursa de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyio din 2020. După închiderea ediţiei a concurat la categoria 59 kg şi cealaltă gălăţeană prezentă la Europene, Andreea Penciu, sportivă de la CSU Galaţi, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorilor Costel Dimofte şi Niţu Bădărău.


Articole înrudite