19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Hocheiştii de la CSM Galaţi s-au impus la Ciuc şi şi-au securizat fotoliul de lider
Hocheiştii de la CSM Galaţi s-au impus la Ciuc şi şi-au securizat fotoliul de lider

Prima confruntare dintre SC Miercurea Ciuc şi CSM Galaţi din actuala ediţie a Ligii Naţionale de Hochei pe Gheaţă a avut loc marţi seara pe Patinoarul Vakar Lajos. Echipa pregătită de Vadim Şacraiciuk şi Cornel Chiriţă a jucat perfect şi a reuşit să obţină o victorie foarte importantă care reaprinde speranţele suporterilor gălăţeni la finala campionatului naţional. Soarta meciului s-a decis încă din prima repriză, chiar dacă ciucanii au deschis scorul, gălăţenii au avut iniţiativa care s-a materializat de trei ori pe tabela de marcaj: Zabludovskhi (Butuchnov, Yemelianenko), Butuchnov (Machela, Kyrychenko) şi Kyrychenko (Skachov). Ciucanii au încercat să revină în repriza a doua, au marcat de două ori, dar echipa noastră s-a menţinut în avantaj, reuşind un gol prin Neznamov, în superioritate numerică, ajutat de Rybalko şi Skachov. CSM Galaţi a continuat recitalul în ultima repriză, golurile reuşite de: Skachov - Paior, Rybalko şi Butochnov - Neznamov, în poarta goală, consfinţinând o victorie logică. Poarta echipei gălăţene a fost apărată de Otto Onodi, cu 41 de intervenţii din 44 de şuturi expediate de ciucani. Top 5 marcatori este format în exclusivitate din jucători de la CSMG: 1. Neznamov 47 puncte: 16 goluri şi 31 pase decisive; 2. Paior 38 p: 16+22; 3. Skachov 34 p: 16+18; 4. Kyrychenko 33 p: 17+16; 5. Irimia 32 p: 12+20. Podiumul LNH se prezintă astfel: 1. CSM Galaţi 37 puncte, 2. SC Miercurea Ciuc 33 p, 3. ACSH Gheorgheni, toate cu 14 jocuri disputate. Partida revanşă dintre primele două clasate s-a disputat după închiderea ediţiei.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite