05 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În grafic pe semicerc! Victorii în deplasare pentru CSM şi CSU
În grafic pe semicerc! Victorii în deplasare pentru CSM şi CSU

Divizia A la handbal feminin a programat în weekend partidele celei de-a treia etape. CSM Galaţi a jucat sâmbătă la prânz în sala sporturilor Narcisa Lecuşanu din oraşul lui Bacovia cu Ştiinţa Bacău. A fost mai mult un antrenament în deplasare pentru fetele pregătite de Daciana Balaban şi Relu Druţu, care în ciuda faptului că au avut în faţă un adversar modest, şi-au făcut bine temele şi au obţinut o victorie lejeră, la 24 de goluri diferenţă. Rezultat final: Ştiinţa Bacău - CSM Galaţi 15-39 (7-21). Lotul folosit de echipa gălăţeană: Ana Maria Micu 5 intervenţii, Nicoleta Petre 5 intervenţii, Alexandra Prodan 2 intervenţii - Lavinia Lazăr 2 goluri, Andreea Merlă 2 g, Iulia Eiler 4 g, Cristina Andriţă 7 g, Mălina Bichir 2 g, Andreea Prescură 2 g, Andreea Filip 2 g, Sorana Chiriac 1 g, Daniela Corban 5 g, Raluca Dinu 1 g, Mădălina Manolachi 2 g, Diana Nichitean 7 g, Maria Frăsinel. După trei etape, CSM Galaţi ocupă locul 2 în seria B cu şase puncte din două meciuri. Următorul meci pentru fetele noastre este programat pe 8 octombrie acasă cu CSM Roman.

Handbaliştii de la CSU s-au bătut pentru victorie la Iaşi

Meci cu scântei sâmbătă după amiază la Iaşi la partida din cea de-a doua etapă a Diviziei A la handbal masculin, seria B, dintre Politehnica Iaşi. Băieţii lui Florin Andronic nu s-au lăsat intimidaţi ci din contră au jucat cu tupeu, au avut iniţiativa şi au condus timp de 58 de minute pe tabela de marcaj. Cea mai mare diferenţă a fost de şase goluri: 12-18 (min.34). Ieşenii, împinşi de la spate de arbitrii suceveni au început cursa de urmărire, au recuperat difenţa de pe tabelă şi au condus pentru prima şi ultima oară, 26-25 în min.58. Finalul a fost dramatic, CSU a avut nervii mai tari şi Albu a adus victoria după ce a transformat o lovitură de la 7 metri cu 15 secunde înainte de final. Spiritele s-au încins rău de tot, s-a iscat şi o bătaie provocată de năbădăioşii ieşeni, câte doi jucători din fiecare tabără, au fost sancţionaţi cu cartonaş roşu urmat de albastru, dar toate punctele au plecat spre Galaţi. Rezultat final: Politehnica Iaşi - CSU Galaţi 27-28 (11-15). Antrenorul Florin Andronic a folosit lotul: Dinu, Dorobăţ - Mârşiu 2 goluri, Soare 3 g, Buţea 6 g, Chertif 1 g, Ioniţă, Bădărău, Broască, Andrei, Pascu, Frangulea 1 g, Albu 4 g, Chiriac 1, Ionescu 8 g, Costea 2 g. Echipa gălăţeană are maxim de puncte după două etape şi se menţine în fotoliul de lider. Etapa viitoare, CSU va primi vizita celor de la CSM Alexandria, principala candidată la promovarea în Liga Zimbrilor. Partida este programată pe 30 septembrie la sala Polivalentă Dunărea, ora urmând să fie stabilită la începutul săptămânii.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite