Jucătorii de la Oţelul Galaţi îşi vor primi tot salariu pe ianuarie până la startul meciului cu UTA

Situaţia se menţine explozivă la SC Oţelul Galaţi, problemele financiare dau mari bătăi de cap celor din conducerea clubului. Conform zvonurilor lansate de colegii de la GSP, oţelarii şi-ar fi primit înainte de Sărbătorile Pascale doar 20% din salariile pe luna ianuarie şi că din acest motiv aceştia sunt foarte supăraţi şi vor să boicoteze în perioada următoare antrenamentele şi chiar să protesteze la meciul de vineri, programat de la ora 17.30 cu UTA. Aşa cum era de aşteptat, cei incriminaţi au reacţionat promt şi au prezentat punctul lor de vedere.

„SC Oţelul Galaţi doreşte să aducă importante clarificări pentru suporterii şi partenerii săi, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public.
Până la ora disputării meciului cu UTA Arad, eveniment programat vineri, 17 aprilie, de la ora 17.30, jucătorii vor primi diferenţa aferentă salariilor pentru luna ianuarie 2026. De asemenea, în perioada imediat următoare vor fi achitate şi restanţele salariale pentru luna februarie 2026. Subliniem faptul că o parte din salariile pentru luna ianuarie a fost deja achitată înainte de sărbătorile pascale. Situaţia financiară va intra pe un făgaş normal, ca urmare a implicării directe şi consistente a Primăriei Municipiului Galaţi şi Consiliului Local Galaţi, care sprijină activ clubul în depăşirea acestui moment şi în asigurarea stabilităţii necesare pentru continuarea performanţei sportive.
În acelaţi timp, infirmăm categoric zvonurile privind un posibil boicot al antrenamentelor sau al meciurilor. Echipa este unită, profesionistă şi pe deplin concentrată asupra obiectivelor sportive. Jucătorii se pregătesc la capacitate maximă pentru partida cu UTA Arad, un joc extrem de important în acest final de sezon.
Atmosfera în vestiar este pozitivă, iar determinarea grupului este mai puternică decât oricând. Toţi cei implicaţi în cadrul clubului sunt conştienţi de miza acestui moment şi lucrează împreună pentru a încheia sezonul cu fruntea sus.
Facem un apel sincer către suporterii noştri: acum este momentul să fim cu adevărat uniţi. Echipa are nevoie de susţinerea voastră, de energia şi de încrederea voastră. Împreună suntem mai puternici şi doar împreună ne putem atinge obiectivele”
, se precizează în comunicatul remis de SC Oţelul Galaţi.

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...