
Stațiunea spaniolă Cambrils de lângă Barcelona a găzduit recent meciurile din cadrul EMF Euro Cup Masters 2026, cea mai importantă competiție de minifotbal la categoria Masters din Europa. Legends Galați, condusă de Iulian Lazăr, și-a confirmat cartea de vizită și, după un parcurs foarte bun, a reușit să câștige trofeul pentru locul 1.
Echipa gălățeană a înregistrat rezultatele: 5-1 cu Legends Bratislava (Slovacia), 3-0 cu Liriada Brașov, 1-2 cu Suranshy Batyr Almaty (Kazahstan) în grupă, 4-0 cu BFC 2018 Bardejov (Slovacia) în semifinale și 4-1 cu Suranshy în finală. Este cel de-al 3-lea titlu de campioană a Europei pentru Legends, care a mai câștigat în 2023 și 2024, iar în 2025 a fost vicecampioană.
Lotul de jucători: Ciprian Cristian Tofan, Marian Luca – portari; Cristian Crăciun, Costel Dumitru, Viorel Adrian Lungu, Viorel Teodor Munteanu, Mihăiță Bâgu, Daniel Popliacă, Constantin „Boboc” Spânache, Marian Marius Nejneru, Daniel Pleșu, Alexandru Bourceanu (care a fost desemnat MVP-ul finalei), Bogdan „Shuly” Dima (care a primit două premii individuale: golgeter și cel mai bun jucător al competiției).
„A fost un turneu greu, am venit puțin nepregătiți și accidentați câțiva dintre noi. Am așteptat până în ultimele 2 zile răspunsuri de la câțiva jucători și singurul care a contat că a venit a fost Alex Bourceanu, motorul echipei. Ne bucură câștigarea celei de-a 3-a Cupe Champions Masters, suntem singura echipă din România old boys care are în palmares 3 champions și 3 titluri naționale”, ne-a declarat căpitanul de la Legends Galați, Bogdan Dima.