19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Ionuţ Stroe: „Eu sper să ajungem în momentul în care să avem spectatori pe stadioane”
Ministrul Ionuţ Stroe: „Eu sper să ajungem în momentul în care să avem spectatori pe stadioane”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că autorităţilor le-ar fi foarte uşor să decidă ca partidele de fotbal să se dispute de la început cu spectatori în tribune, dar a subliniat faptul că în acest caz cluburile organizatoare vor fi „direct responsabile de distanţarea între spectatori, de o eventuală infectare şi de eventualele victime“.
„Eu îmi doresc ca sportul să aibă spectatori. În propunerile iniţiale venite din partea Federaţiei Române de Fotbal şi a Ligii Profesioniste de Fotbal, ei şi-au asumat reluarea campionatului fără spectatori. Oriunde în lume s-a repornit competiţia, acest lucru s-a făcut fără spectatori în fază incipientă. Asta pentru a creşte nivelul de siguranţă şi de combatere a răspândirii acestui virus. Eu înţeleg situaţia de la cultură (n.r. - de la 1 iunie evenimentele culturale se pot desfăşura în aer liber în prezenţa a 500 de spectatori). Gândind comparativ s-ar putea să simţim o nedreptate, noi, cei din zona sportului. Dar să fim sinceri, publicul din cele două zone e uşor diferit. Cel din sport e mult mai numeros, e mai pătimaş, interacţionează diferit faţă de publicul prezent la un spectacol. În plus, e foarte dificil ca organizator de meci să facă o selecţie şi să permită accesul a doar 400-500 de spectatori. Vă dau exemplul meu, la Universitatea Craiova sunt 7.000 de abonaţi. Cum ai putea ca şi club să selectezi doar 4-500 dintre ei? Ca la loto? Teoretic ne-ar fi foarte uşor să spunem «Da!», dar organizatorul meciului ar fi direct responsabil de distanţarea între spectatori, de o eventuală infectare, de eventuale victime care pot rezulta de acolo. Să ne aducem aminte, Liverpool - Atletico Madrid a avut pe cercetare dovedită 47 de decese. Doamne fereşte! Deci eu nu cred că e foarte confortabil să îţi asumi aşa ceva într-o asemenea fază, ştiind că publicul din zona sportivă e foarte pătimaş. De asta spun să avem puţină răbdare. Iar pentru faza incipientă am concluzionat toţi să pornim fără spectatori“, a spus ministrul.
„După modelul în care treptat am relaxat toate măsurile în zona sportivă, e posibil să avem spectatori. Eu sunt optimist. Eu sper să ajungem în momentul în care să avem spectatori pe stadioane. Îmi doresc acest lucru ca orice alt iubitor de sport. Accesul spectatorilor este în directă relaţie cu evoluţia pandemiei. Dacă vom avea o evoluţie bună, în sensul diminuării la minimum a numărului de infectări, cu siguranţă nimeni nu e nebun să ţină spectatorii în afara stadioanelor“, a adăugat oficialul de la MTS.


Articole înrudite