14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga Naţională bet-at-home.com la handbal feminin a programat în weekend partidele celei de-a 19-a etape. Un meci interesant a fost cel dintre HC Zalău şi HC Oţelul Galaţi. Cele două echipe şi-au împărţit perioadele de dominare, gazdele au controlat prima repriză, dar cele 17 intervenţii ale portarului Ionica Munteanu le-au ţinut pe oţelare în joc. Soarta partidei s-a decis în ultimele patru minute, când zălăuancele, împinse de la spate de arbitrii Pavel - State (au beneficiat de 12 aruncări de la 7 metri), au dat dovadă de luciditate şi au câştigat. „Un joc de mare angajament pe care l-am pierdut deoarece nu am ştiut să gestionăm aşa cum trebuie finalul. A fost presiune mari şi câteva greşeli de arbitraj. Eliminarea lui Tudor din min. 36 ne-a cam dat planurile peste cap. Per ansamblu sunt mulţumit de evoluţia fetelor, vom avea un meci extrem de important acasă cu Romanul, pe care trebuie să-l câştigăm dacă vrem să mai sperăm la locul cinci”, ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Rezultat final: HC Zalău - HC Oţelul 25-22 (12-12). Pentru gălăţence au marcat: Alina Horjea (6 goluri), Manuela Manda (5), Iulia Artean (3), Roxana Bodârlău (3), Nicoleta Iacob (3), Daciana Curtean (2). Celelalte rezultate ale rundei: U Jolidon Cluj - Oltchim Rm. Vâlcea 31-31, CSM Bucureşti - Ştiinţa HCM Baia Mare 34-29, HCM Roman - Tomis Constanţa 32-29, HC Dunărea Brăila - SCM Craiova 27-22, HCM Buzău - Rulmentul Braşov 17-27, U Reşiţa - CSM Cetate Devatrans 24-20. Partida HC Oţelul - HCM Roman va avea loc pe 19 martie în sala Siderurgistul, de la ora 11.00.

Clasament
1. Oltchim Rm. Vâlcea     19     18     1     0     670-437     37 puncte
2. U Jolidon Cluj     19     14     2     3     588-515     30
3. CSM Bucureşti     19     13     2     4     610-573     28
4. HC Zalău     19     13     0     6     523-465     26
5. HCM Roman     19     11     0     8     495-498     22
6. HC Dunărea Brăila     19     9     3     7     472-485     21
7. HC OÞELUL GALAÞI     19     7     5     7     507-489     19
8. Ştiinţa HCM Baia Mare     19     9     1     9     488-512     19
9. Rulmentul Braşov     19     8     2     9     472-499     18
10. Tomis Constanţa     19     7     2     10     533-539     16
11. SCM Craiova     19     5     2     12     481-538     12
12. Cetate Devatrans     19     4     0     15     470-539     8
13. HCM Buzău     19     2     2     15     496-596     6
14. Univ. Reşiţa     19     2     0     17     429-549     4

Articole înrudite