14 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băsescu vrea mandat de 4 ani la preşedinţie
Băsescu vrea mandat de 4 ani la preşedinţie
Preşedintele Băsescu susţine ca mandatul şefului statului să fie de patru ani, iar Parlamentul să fie dizolvat dacă suspendă preşedintele ţării iar acesta nu este demis la referendum, potrivit propunerilor de modificare a Constituţiei pe care le-a prezentat PDL.
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat pentru MEDIAFAX că reprezentanţii PDL şi preşedintele Traian Băsescu au discutat duminică despre revizuirea Constituţiei, printre propuneri aflându-se revenirea la mandatul de patru ani pentru şeful statului, dar şi posibilitatea dizolvării Parlamentului în cazul în care Legislativul suspendă preşedintele, iar acesta nu este demis la referendum. Potrivit Sulfinei Barbu, preşedintele Băsescu a dorit să ştie dacă PDL mai susţine rezultatele referendumului privind trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari şi, de asemenea, a prezentat ca propuneri de modifcare a Constituţiei dizolvarea Parlamentului în cazul în care forul legislativ suspendă şeful statului, dar acest nu e demis la referumdum. "Dacă preşedintele este suspendat de Parlament şi, prin referendum, preşedintele câştigă, atunci ar trebui să fie în oglindă, adică să existe o măsură clară de dizolvare a Parlamentului care a cerut suspendarea", a precizat Barbu. Ea a arătat că o altă propunere de revizuire a Constituţiei se referă la mandatul de patru ani pentru preşedintele ţării, majoritatea celor prezenţi la discuţia de duminică fiind în favoarea acestei propuneri, pentru a se putea face alegeri parlamentare concomitent cu cele prezidenţiale.
O altă propunere se referă la posibilitatea prevederii în Constituţie a unui deficit bugetar de maximum 3%.
Întrebată când crede că preşedintele Băsescu va prezenta propunerile de modificare a Constituţiei, Sulfina Barbu a spus că acest lucru se va întâmpla după moţiunea de cenzură, "probabil în maximum o lună de zile". Pe de altă parte, Barbu a susţinut că nu s-a discutat despre schimbarea premierului. În schimb, cei prezenţi au discutat despre moţiunea de cenzură, reprezentanţii PDL spunând că "nu sunt emoţii" la această moţiune de cenzură. Sulfina Barbu a adăugat că Traian Băsescu a vrut să afle aceste lucruri de la partid.
Şi prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că Traian Băsescu le-a prezentat liderilor PDL propunerile de modificare a Constituţiei pe care vrea să le prezinte Parlamentului legate de referendum, suspendarea preşedintelui, deficitul bugetar de maximum 3%. Întrebat dacă s-a discutat despre schimbarea premierului, Stolojan a negat, precizând însă că, înainte de venirea şefului statului la întâlnire, reprezentanţii PDL au avut unele discuţii organizatorice.

Articole înrudite