06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul, continuă cursa pentru promovare, Sporting, ratează play-off-ul
Oţelul, continuă cursa pentru promovare, Sporting, ratează play-off-ul

Liga a 3-a la fotbal a programat sâmbătă partidele celei de-a 18-a etape, ultima din sezonul regular. SC Oţelul a câştigat la limită, scor 1-0, partida din deplasare cu CSM Rm. Sărat. Unicul gol a fost marcat de moldoveanul Jardan în min.81. Managerul tehnic Dorinel Munteanu a început meciul cu 11-le: Dur-Bozoancă - Rus, Adăscăliţei, Ghiocel, Ţica - Neagu, Cissoti, D.Cireş - Savu, Green, Nica. Au mai intrat: Jardan, Farcaş, Cricimar, Cricimar, Nistor. Oţelul a câştigat sezonul regular cu 46 de puncte, fiind urmată în clasament de CSM 2007 Focşani 44 p, Metalul Buzău 33 p, Aerostar Bacău 31 p. Oţelarii vor debuta în play-off pe teren propriu, pe 2 aprilie, de la ora 17.00, cu Aerostar Bacău.
Sporting a fost învinsă la limită pe Lieşti Arena de CSM 2007 Focşani, scor final: 1-2 (0-1). Pentru lieşteni a marcat: Stan. Antrenorul Cristian Brăneţ a folosit formula: A.Brăneţ - Iancu, Voicu, Sevastian, Năstase - Mihu, Munchiu, Stan, Iordache - Grigoraş, Călin. Au mai jucat: Bîrlădeanu, Chiriac, Iftimie, Hodorogea, Bucevschi. „Am ratat play-off-ul pe mâna noastră. În meciul cu Aerostar s-a jucat calificarea, nu am ştiut să gestionăm şi am ajuns în situaţia asta să ratăm obiectivul. Poate ăsta este şi nivelul nostru, poate atât putem... Nu ne rămâne decât să câştigăm play-out-ul şi vedem ce va fi”, ne-a declarat Dorinel Matei, preşedintele de la Sporting. Situaţia din play-out: 5. Sporting Lieşti 28 puncte, 6. Viitorul Ianca 28 p, 7. CSM Rm.Sărat 27 p, 8. Dinamo Bacău 14 p, 9. CS Făurei 8 p, 10. Sportul Chiscani 0 p. Sporting va întâlni în prima etapă acasă pe Sportul.


Articole înrudite