„În primul rând vreau să-i felicit pe băieţi. Sunt un antrenor bucuros în această seară pentru că am avut un moment greu în debutul partidei. Am început rău. Mental am început rău. Nu am intrat în joc aşa cum ar fi trebuit. Petrolul, practic, a deschis scorul în urma unor greşeli pe care nu trebuia să le facem şi mai ales nu trebuie să le vedem la nivelul acesta. Dar, trebuie să-i felicit pe băieţi pentru reacţie. Până la urmă se poate întâmpla la orice echipă, inclusiv la echipele de top pot apărea astfel de greşeli. Dar, le-am spus-o de multe ori că cel mai important este cum reacţionăm în momentele dificile şi astăzi cred că s-a arătat că grupul de jucători are o mentalitate bună. Am venit aici cu ideea clară de a câştiga, am venit aici cu ideea clară de a face trei puncte necesare pentru a ne menţine în lupta pentru câştigarea play-out-ului. Am fost un pic dezamăgiţi după ce a câştigat Hermannstadt în această etapă absolut toată lumea dădea Hermannstadt ca fiind campioana din play-out şi am spus Oţelul încă nu a murit. Noi încă nu am murit, încă suntem în viaţă. Ne vom lupta pentru acest obiectiv care cumva presupune o victorie etapa viitoare în faţa propriilor suporteri”, a declarat antrenorul Oţelului, Laszlo Balint, după victoria cu Petrolul de luni seară.