07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Panterele gălăţene de la FC Universitatea şi-au amintit gustul dulce al victoriei
Panterele gălăţene de la FC Universitatea şi-au amintit gustul dulce al victoriei

Stadionul Siderurgistul a găzduit sâmbătă dimineaţa partida FC Universitatea Galaţi -Fotbal Feminin Baia Mare din cea de-a patra etapă a play-out-ului Ligii 1 la fotbal feminin. Chiar dacă porneau cu şansa a doua, „panterele negre” conduse de antrenorii Gabi Călinescu şi Gheorghe Cucu s-au mobilizat exemplar, au luptat până la epuizare şi eforturile lor au fost răsplătite cu prima victorie sezonală. „O victorie pe deplin meritată şi foarte muncită deoarece am întâlnit un adversar foarte bine organizat şi cu moral foarte bun asta şi datorită diferenţei din clasament, însă noi datorită grupului am reuşit astăzi să obţinem prima victorie din acest sezon. Personal, simţeam că va veni deoarece în primele 4 meciuri oficiale din acest an am jucat de la egal la egal însă în multe momente am avut parte şi de ghinion. Felicitări tuturor şi vom lupta mereu aşa cum o facem de altfel la fiecare meci. Sunt mândru de fete deoarece sunt foarte receptive, se dăruiesc 100 % şi luptă chiar şi atunci când nu ni se dau şanse. Atuul nostru este grupul deoarece înfrângerile nu ne-au destabilizat ci ne-au unit şi am demonstrat că avem capacitatea de a reveni. Mental stăm foarte bine ceea ce ne ajută foarte mult şi, aşa cum am zis mereu de data asta vom creşte uşor şi sigur. Mândru de voi! Mulţumim tuturor pentru susţinerea acordată!”, ne-a declarat preşedintele de la FCUG, Gabriel Călinescu. Rezultat final: FC Universitatea Galaţi -Fotbal Femina Baia Mare 1-0 (1-0). A marcat Daniela Dumitru în minutul 27 din penaltiul obţinut de junioara Ioana Sfetcu. Panterele au aliniat formula: Georgiana Bobocea -Beatrice Ghibrigiu, Alina Cimpoieş, Issabelle Bengescu, Mihaela Ivan -Adelina Crăciun, Diana Drosu, Lavinia Bot, Georgiana Munteanu -Ioana Sfetcu, Daniela Dumitru. Au mai intrat: Andreea Surcică, Alexia Dică, Silvia Oană şi Denisa Petean. După acest succes, echipa gălăţeană acumulează 4 puncte, predă lanterna şi urcă pe locul 11. Următoarele două jocuri sunt programate în deplasare: CSM Alexandria -23 aprilie şi Piroş Security Protect Arad -30 aprilie.


Articole înrudite