20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Panterele negre” de la AFC Universitatea vor o săptămână cu trei victorii
„Panterele negre” de la AFC Universitatea vor o săptămână cu trei victorii

Pregătirile pentru partea a doua a sezonului de fotbal feminin sunt deja în linie dreaptă. AFC Universitatea Galaţi a susţinut duminica trecută cel de-al doilea amical internaţional, de data aceasta la Vadu lui Vodă la excelenta baza de pregătire a Naţionalelor Moldovei în compania celor de la Agarista Anenii Noi, fetele antrenate de Gabi Călinescu şi Alexandru Caracaş reuşind să câştige meritat cu 1-0 printr-un gol reuşit de Carmen Marcu. 11-le de start: Roxana Pazargic - Alexandra Ivan, Lidia Moacă, Dumitriţa Prisăcari, Elena Ivan - Maria Stamate, Loredana Nica, Iriska Topal, Ana Arnăutu - Carmen Marcu, Andreea Surcică. Au mai intrat: Roxana Ioan, Valentina Ivan, Olga Cuşinova şi Doina Ciobanu . În primul amical, echipa gălăţeană s-a impus cu 2-0 tot în deplasare la Maksimum Cahul. Partea a doua a sezonului oficial va debuta în forţă cu trei meciuri în şapte zile: două cu CSS Târgovişte, pe 10 martie, în deplasare, campionat şi pe 13 martie, la Galaţi, în sferturile Cupei României şi pe 17 martie tot acasă cu Fortuna Becicherecu Mic, în Liga 1.
„E o vorbă cunoscută în fotbal, şi anume, "Cum te pregăteşti iarna, aşa joci tot anul!". Iar fetele noastre s-au pregătit bine în această pauză competiţională. Ce-i drept, am început şi devreme antrenamentele, din a doua săptămână din ianuarie. Cred că nu a fost echipă mai "matinală" ca noi. Ne trebuiau mai multe antrenamente pentru că avem de recuperat un ecart de patru puncte în campionat. Mai ales că vom avea iarăşi un început de foc, trei meciuri în interval de o săptămână, dubla cu Târgovişte, etapa a 10-a, duminică, în deplasare şi sferturile de Cupă, miercuri, acasă, pe Siderurgistul, urmând apoi să jucăm tot aici duminica viitoare, cu Becicherecu. Nu pot spune că e un start dificil, decât prin prisma efortului depus. Târgovişte nu mai e o echipă de temut, iar bănăţenii au trecut foarte greu de noi în tur, în plus, au dezavantajul de a juca în prima etapă tocmai cu Olimpia. Sunt sigur că va fi o săptămână de şase puncte şi o calificare istorică în Cupă. În lot avem câteva schimbări, şi anume, vor lipsi Abălaşei, care nu şi-a mai prelungit contractul cu noi, Răduc şi Ion Adelina, cu care vom rezilia contractele pentru că nu doresc să mai continue aici, dar mizăm pe un nou atacant, Doina Ciobanu, venită tot din Republica Moldova, de la Maksimum Cahul, o jucătoare talentată, care, sperăm să se acomodeze repede. În primul meci vor lipsi, de asemenea, Carmen Marcu, accidentată şi Dumitriţa Prisăcari, suspendată pentru cumul de cartonaşe galbene, însă vom umple aceste goluri prin revenirea Olgăi Cuşinova şi promovarea Nicoletei Lepădatu, o junioară în care îmi pun mari speranţe şi sunt sigur că va creşte foarte mult şi repede. Sperăm să apară şi bugetul cât mai rapid, pentru că avem salarii restante şi multe lipsuri. Dar, lăsând grijile deoparte, vă aşteptăm la teren să fiţi alături de noi! Garantăm un fotbal pe cât de frumos, pe-atât de feminin! ”, ne-a declarat Alexandru Caracaş, unul din antrenorii echipei gălăţene.
La finalul turului, AFC Universitatea Galaţi ocupă locul 6 cu 10 puncte la doar patru lungimi de podiumul Ligii. „Panterele negre” sunt motivate şi hotărâte să urce cât mai sus în clasament şi să se califice în careul de aşi al Cupei României. „Am terminat acum perioada cea mai grea, adică cea de pregătire şi ne aşteaptă un retur destul de greu. Am făcut o pregătire bună în care ne-am pus la punct condiţia fizică şi forţa de care avem mare nevoie în confruntările ce ne aşteaptă. Ne dorim să avem rezultate cât mai bune şi sunt convinsă că le putem obţine dacă vom fi foarte concentrate pe ce avem de făcut în teren. Am mare încredere în echipa ce o avem, dar şi în conducerea tehnică, şi ştiu că împreună putem face rezultate bune, totul depinde de noi. Ne-au lipsit din pregătire fetele din Moldova, dar sper să recuperăm foarte repede timpul trecut şi să nu se vadă diferenţa de pregătire. În rest ce pot să spun e că ne dorim foarte mult să începem returul cu dreptul, iar asta înseamnă o dublă victorie cu echipa din Târgovişte, atât în campionat cât şi în cupă”, ne-a precizat jucătoarea Monica Benţoiu.


Articole înrudite